status 1.3

(ca prin oglindă)

de Marius-Iulian Stancu

când fasciștii mei vor ajunge la putere, una dintre primele legi eugenice pe care o vom da va fi ca fiecare român să își ia nevastă dintre țigănci și fiecare țigan să fie obligat să se însoare cu o româncă. abia atunci vom intra în împărăție.

nu iubire, nu bine, nu adevăr, frumusețea [adică tinerețe, de facto] este cea care va învinge de fiecare dată.

devine din ce în ce mai clar că după euforia rețelei virtuale și a contactului aproape nelimitat, ne îndreptăm tot spre singurătate – la 100 de add-uri, abia dacă mai licăre un accept. facebook-ul a devenit prea narativ, și oamenii nu mai au răbdare să se construiască virtual, vor rezultate directe [vezi succesul instagram – poze urmate de extazul adoratorilor impotenți], să se termine cât mai repede [și la propriu, și la figurat].

pentru leibniz, autorul perfect este acela “care închide maximum de realități în cel mai mic volum care este cu putință.” o introducere desăvârșită, și mai bun ar fi doar un cuprins, deși titlul e mai mult decât suficient.

politica – această metafizică pentru proști.

precum peisajul, și limbajul [mai ales el] ne fură.

acum, dovedindu-se că viitorul dreptei nu se află într-o teologie politică [dar, cum noi suntem afectați încă din interbelic de virusul metafizic, ne vom prinde ca de obicei ultimii], să ne întoarcem la clasici –

ca o pildă la “problema românească” a referendumului ce va să fie, dar fără a fi prea clar cu privire la ceea ce aceasta pilduiește, dan alexe deplânge incapacitatea lui florin salam de a surprinde elementele de mistică musulmană din lirica lui azis [ocultate în traducerea țiganului de la nord de dunăre], dar pe care le-am putea înțelege, cum altfel, vizionând unul dintre filmele lui geniale.

“nu va mai exista gen”, a declarat mathieu filion, director de comunicare al ministrului familiei din canada, după logica contemporană a rațiunilor abstracte potrivit căreia, dacă spui “fiat” [de pe o poziție investită cu autoritate] “sexus” poate să dispară. politica “vesticilor” [corecți politic] se transformă din ce în ce mai mult într-o metafizică, conceptului de realpolitik fiindu-i atribuite caracteristici exclusiv “reacționare”, specifice unei gândiri “estice”.

iubirea e un produs recent [lipsit de istorie și fără șanse de a face istorie] în existența speciei noastre. nu întru cele-ce-sunt trebuie căutată această “absență dincolo de care nu mai ființează nimic.” [augustin, confesiuni].

1994. românia la zenit. piramide. cleopatra. noli me tangere. sau cum spunea laura palmer – “see you again in 25 years”.

am fost și vom rămâne o nație de anagnoști.

lupta marxiștilor pentru recunoașterea căsătoriilor între persoanele de același sex este una burgheză în esență.

#fascismulroz – e suficient să te uiți la crizele “progresiștilor” pentru a-ți putea da seama că “omul nostru dinăuntru” nu este făcut pentru democrație. și vorba lui heidegger, singura libertate adevărată, e libertatea întru moarte.

în jihadul de stânga stârnit de redefinirea familiei [potrivit obiceiului ei de a identifica un dușman de clasă – în cazul ăsta ortodoxia sau creștinismul habotnic în genere], niciunuia nu pare să îi treacă prin cap că poți fi pro și fără a dori extincția celor care își fac plăcerea în alte “poziții”, adică nu doar în cele “misionare”, că poți fi pur și simplu un conservator să zicem, adică “fascist” va spune imediat ideologul iubitor de proletari, dar doar atunci când aceștia sunt “exploatați” în fabrici și uzine de demonul capitalist, nu și atunci când se exprimă cu votul, pentru că “ei muncesc, nu gândesc” [ ideologia trebuie lăsată în mâna “elitei de avangardă” revoluționare]. mai ales că houellebecq [vezi “posibilitatea unei insule”] avea dreptate – sexul este o etapă pe care specia umană trebuie să o depășească și o va depăși.

ceea ce nu reușește să înțeleagă intelighenția de stânga e că poporul [care depășește stadiul de masă mai ales prin credințe “reacționare”] nu va rezona niciodată cu adevărat la utopiile ei de bibliotecă [surprinsă mai nou de înviorarea dreptei, “fascistă”, cum altfel], în care nu face altceva decât să reproducă la nesfârșit un discurs care nu are nicio treabă cu “lumea reală”, ci în care se reflectă doar fantezia ideologică a unei “elite de avangardă” [prin care poate să își facă plăcere, adică juisează].

mi-am aflat moartea ca putință de a fi cea mai proprie în momentul în care am știut că nu voi putea trece dincolo de facebook [ca rețea întru care încercăm socializarea] niciodată, cum am certitudinea că dispariția yahoo messenger-ului a reprezentat un holocaust virtual pentru o întreagă generație.