(antifilosofie)
de Mihai Pavel
Un drum până la cimitir ne-ar putea scuti de mai multe decepții decât toată esența stoicismului. Vulgaritatea superficială a tuturor problemelor este suportabilă doar datorită ideii de moarte.
Schizofrenul este singurul om ce a înțeles vreodată cu adevărat fericirea.
Nihilismul și socialismul sunt primele simptome ale epocilor bolnave care își așteaptă călăul pe eșafodul istoriei. Potopul ideilor a înghițit națiune după națiune, iar alături de el și sufletele unor condamnați să fie victimele mersului istoric. Franța și Rusia ne-au învățat că masele otrăvite de idei spontane apărute peste noapte din neant sunt precum o ciumă în căutarea nefericiților.
Moartea unui rege, a unui măscărici sau cea a unui fluture – universul este la fel de indiferent. Dacă am pune indiferența universală mai presus de interesul personal, răul adunat în sânul lumii ni s-ar părea o fabulă.
Cine are destul curaj să lovească în această lume a minciunii cu ciocanul adevărului? Am ajunge să trăim printre ruine așa cum obișnuiesc șobolanii.
Limita este temnița propriei minți, iar lanțurile prejudecățile.
Haosul unei inimi fracturate, pierdute în vârtejul așteptărilor.
O ispită târzie mă îndeamnă să sting flacăra vieții ce mi-a fost hărăzită și să dispar profunzimile neantului. Cât suspin încape într-un salt către iad?
Aș vrea să pot smulge toate măștile umanității, dar prea mulți și-ar pierde chipurile.
O singurătate ce nu ascunde nici un neajuns este primul pas către o sinucidere. Cele mai odioase fapte sunt făcute adesea din ignoranță, plictiseală și ură.
Mania tuturor filosofilor – aceea de a se contrazice prea mult cu morții. Ce rost are să corectezi pe cineva, dacă respectivul nu te poate dușmăni după?
A cunoaște toate plăcerile și viciile tinereții înseamnă să te condamni singur la plictiseala glacială a unui spirit ce nu poate fi impresionat. Revitalizarea prin noutate dă vieții o rațiune proprie – a căuta zilnic o nouă distragere de la oroare.