o istorie de buzunar
de Ana-Maria Negrilă
Gore Vidal (1925-2012) a avut o viață cu adevărat remarcabilă, marcată atât de o activitate publicistică intensă, cât și de implicarea în viața politică și culturală. De-a lungul celor peste cinci decenii de carieră, a scris 25 de romane, inclusiv lucrări foarte apreciate în epocă, precum „Myra Breckinridge”, „Lincoln”, „Iulian” și Burr”, însă nu s-a limitat doar la proză, ci a explorat și alte genuri, scriind piese de teatru, scenarii de film, eseuri și memorii. Pe lângă activitatea literară, Vidal a avut o viață personală plină de evenimente care l-au adus în contact cu personaje celebre din politică, literatură și film. De fapt, a crescut în apropierea politicii, avându-l ca bunic pe senatorul Thomas P. Gore, iar experiențele de viață l-au determinat să devină prin scrierile sale un susținător al libertății de gândire și un critic al abuzurilor de putere.
Deși a încercat să intre în politică alături de personalități precum președintele John F. Kennedy, cariera sa nu a fost un succes. Totuși, a fost credincios viziunii sale, rămânând el însuși, indiferent de tendințele vremii. La un moment dat, s-a stabilit în Italia, dar a păstrat mereu o legătură strânsă cu cultura și politica americană, fiind mai mult decât un scriitor sau critic și impunându-se ca o prezență distinctă într-o eră dominată de polarizare politică și culturală.
În romanul său „Iulian” (1964), Gore Vidal reînvie figura unuia dintre cei mai controversați împărați romani: Iulian Apostatul. Acest roman nu este doar o relatare a evenimentelor istorice, o dare de seamă a conflictelor religioase și politice din Imperiul Roman, ci și o critică indirectă la adresa societății contemporane, mai ales a SUA din perioada în care Vidal scria.
Vidal, cunoscut pentru respectul față de adevărul istoric, a fost adeptul documentării riguroase, considerând că, deși un roman istoric oferă o libertate creativă mai mare decât o lucrare de nonficțiune, un autor trebuie să cunoască foarte bine perioada pe care vrea să o abordeze pentru a-și permite să inventeze. Aceasta filosofie este reflectată perfect în „Iulian”, unde Vidal reconstituie cu atenție atât faptele istorice, cât și contextul cultural al Romei din secolul IV, folosind ca pretext ascensiunea și decăderea unui om de stat excepțional, măcinat însă de conflicte interioare. Împăratul Iulian încearcă să se opună dezvoltării creștinismului și să reînvie vechile credințe păgâne ale Romei, iar Vidal îl portretizează nu doar ca pe un om care respinge religia oficială a Imperiului, ci, mai ales, ca pe unul care încearcă să promoveze toleranță religioasă și culturală, în contrast cu intoleranța creștină impusă treptat în societatea romană.
Vidal subliniază că Iulian, în ciuda întregii sale pregătiri intelectuale și a calităților sale de lider, a fost un om care a vrut să salveze lumea veche, dar s-a confruntat cu o realitate implacabilă: creștinismul devenea tot mai puternic și mai dominant. Aceasta temă a intoleranței religioase este una centrală în romanul său, iar Vidal face o paralelă directă între ascensiunea creștinismului în Roma Antică și ceea ce vedea el ca fiind tendințele din societatea americană contemporană. Vidal se folosește astfel de personajul Iulian pentru a critica societatea și politica modernă, comparând Roma decadentă din secolul IV cu America modernă și susținând că, în ciuda fațadei sale de putere și civilizație, America s-ar putea afla în fața unui declin similar.
Un alt punct semnificativ al romanului este ideea morții lui Iulian și a impactului pe care aceasta l-a avut asupra destinului Imperiului Roman. Dispariția sa prematură, posibil cauzată de o trădare din interiorul armatei, este văzută de Vidal ca un moment cheie în ascensiunea irevocabilă a creștinismului și, implicit, în formarea unei Europe medievale dominate de dogme religioase. Vidal sugerează că, dacă Iulian ar fi supraviețuit, creștinismul ar fi continuat să fie doar una dintre numeroasele religii ale Imperiului Roman, iar evoluția Europei ar fi fost cu totul diferită.
„Iulian” este un roman remarcabil, un prilej de meditație asupra politicii și a mersului istoriei, nu doar o reconstituire a unei perioade din antichitate. Iulian este extrem de bine construit, cu dileme morale, bazate pe o cunoaștere foarte bună a istoriei și filosofiei, care îi permite să analizeze cu luciditate conflictele religioase, politice și culturale ale vremii lui. Indiferent dacă am citi romanul pentru modul în care este scris, pentru personaje, pentru istorie, din el se desprinde clar o viziune asupra lumii, ilustrată de destinul Imperiului Roman și, implicit, de cel al civilizației occidentale, introducând în mintea cititorului acea idee de „what if”, ce s-ar fi întâmplat dacă Iulian ar fi trăit, iar reformele lui ar fi avut succes.