Poeme de Edward Archie Markham [II]

[din volumul Human Rites (1984)]
(egoRainbow)

traducere & prezentare: Monica Manolachi

Edward Archie Markham (1939-2008) este unul dintre cei mai importanţi poeţi britanici de origine caraibă. S-a născut în insula Montserrat într-o familie înstărită şi cu interes pentru cultivarea capacităţilor artistice. În 1956 a emigrat în Marea Britanie împreună cu mama şi fraţii săi. A studiat engleza şi filozofia la Universitatea din Wales. A debutat în 1972 cu volumul Foc încrucişat, după care au urmat numeroase volume, câteva dintre ele semnate cu diferite pseudonime. Pe lângă poezie, a publicat dramă, proză şi eseuri. A editat volume colective cu texte compuse de autori din Caraibe: Din inima ţării: poezie caraibă din Indiile de Vest şi Marea Britanie (1989) şi Antologia Penguin a prozei scurte caraibe (1996). A fost profesor de scriere creativă la Universitatea Sheffield Hallam din 1997 până la sfârşitul vieţii. În 2002, a fost propus pe lista scurtă a premiului T. S. Eliot. Textele traduse fac parte din volumul Human Rites (1984), ce cuprinde poeme noi şi titluri din colecţiile anterioare.
 
 

Mit din Indiile de Vest 1

 

La început a fost Omul

aşteptând în picioare, Omul grăbit

 

la vânătoare de piei noi prin Londra

ca Omul care începe târziu.

 

La început a fost seară,

Studii Albe despre Statul care îl prinde în cursă

 

pe Om, îl hrăneşte cu lapte la sân, îl loveşte

pe coapse până la epuizare, până cedează – trupul său

 

înnegrindu-se cu rănile victoriei.

La început Omul îşi înfăşura trecutul

 

în Relaţii comunitare ca o rămăşiţă

de bandaj, spre amuzamentul prietenilor.

 

Şi după toată comedia, a sfârşit

după câţiva ani fix în locul de unde pornise.

 

 

Mit din Indiile de Vest 2

 

Un poem din generaţia a treia de emigranţi,

consemnând călătoria, hărţuielile, deceniile

 

de nepăsare. Metamorfoza şi reinterpretarea

încă îi mai îngăduie o legătură

 

cu preistoria.

Preistoria este o glumă într-o carte de bibliotecă

 

ce conferă statutul de fosilă

unui text proaspăt compus, dificil

 

din cauza scuzelor, cu morţi

ca să pară că este adevărat.

 

 

Mit din Indiile de Vest 5

 

Un nepot se distanţează, reface legătura

dintre casă şi memoria zdrenţuită.

 

Vei pluti înapoi în derivă, aproape ca un parazit,

spre acest avanpost deja strategic.

 

Aici, unde era odată oraşul,

valuri adevărate se sparg de ţărm: pescăruşii,

 

navele, adierea unei familii

demult abandonate smulg ascultarea

 

din tine, din toate lucrurile. Faptele

nu se dizolvă în Mit

 

când invoci bătrâneţea, incompetenţa.

Fiindcă moartea va fi mai grea.

 

 

Mit din Indiile de Vest 6

 

Şi turiştii veneau pe insula fierbinte

ca să miroasă subţiori băştinaşe, să şi-o tragă

 

pe câmp, în vreme ce dumnezeu trimitea

furtuni străine şi cutremure

 

ca să purifice Mitul. Aşa că seceta

care a urmat a fost foarte bună.

 

Acum exilaţii de pe insula de vacanţă se mulţumesc

cu oraşele din visele lor, adulmecând

 

subţiori îmbătrânite, pregătiţi

în faţa uraganului ticălos şi a cutremurului,

 

deghizaţi în băştinaşi.