Ani cu alcool și sex

[fragment de roman]

de Cristina Nemerovschi
 

 
Toți merg acasă în octombrie
[Jack Kerouac, Pe drum]

 
Căcat. Alimentara aia a noastră din sat, de care mi se făcuse un chef nebun pe drum, era închisă. Inventar, morții mă-sii. Așa că ne-am oprit să bem niște beri la Alimentara de la intrarea în Vamă, în față la Punk Rock. Era devreme, vreo 11. Eu, B. și cu amicul lui ne-am luat câte 3 beri de fiecare, Tuborgi, că doar asta era rece, și ne-am pus la căcaturile alea rotunde cu umbreluță unde stai în picioare ca-n gară. Am început să ne uităm la pizde.

Era nașpa, dacă te uitai la ele ziceai că ești în oricare altă stațiune de pe litoral. Pizdulițe colorate, roz, vernil, multe cu rochițe albe să se vadă bronzul, unele cu tocuri cui, altele cu tocuri mai groase, altele cu platoforme, altele cu săndăluțe printre degete și închise cu fermoar la spate. Doar câteva cu teniși. Bocanci, nema. Rochii negre, canci. Blugi, nici atât. E drept, era și cam cald. La un moment dat mi-am scos tricoul și l-am aruncat pe pietriș. Era mai bine fără el. B. crăpa de somn, bea bere și se legăna.

Amicul lui, mi-am dat seama pe drum, era foarte îndrăgostit de el. Mă bucura asta. Mereu m-am bucurat când de oamenii pe care-i iubesc eu se îndrăgostesc și alții. E ca și cum mi-ar lua o parte din responsabilitate de pe umeri. Ca și cum n-ar mai depinde exclusiv de mine să-i fac fericiți.

Avusesem noroc. Ne luase un tir de la intrarea pe autostradă și ne adusese direct în Vamă. Mergea la bulgari. Nu mi se mai întâmplase de mult, de foarte multă vreme, să fac un stop direct. București-Vama Veche. Lui A., pe de altă parte, nu i se întâmplase niciodată. De vreo 30 de ori îl ridicaseră mașini, camioane, tiruri, dubițe, cu promisiunea de a-l duce direct până în Vamă, dar de fiecare dată se întâmplase ceva pe drum. Șoferul primise un telefon care îi futea definitiv traseul, un cauciuc explodase, tirul se răsturnase, pizda de la volan intrase într-un pom, etc. Sau, și mai lame… pe A. îl apucase diareea de la niște prune pe care le găsise într-un șanț, pe jos, în timp ce făcea stopul și le mâncase, fiindcă-i era foame și se plictisea. L-a tăiat căcarea și a trebuit să se dea jos. Gagica cu mașina nu l-a mai așteptat. A. nici n-avea un look prea impresionant. Dacă ești pizdă inteligentă, nu poți sta așa după orice tip să-l aștepți să se cace. Cel mai mult mersese direct pe ruta Lehliu-Fetești. “Coaie, m-a luat unu’ din Lehliu și m-a dus direct până în Fetești!”, ne povestise el plin de încântare.

Azi-noapte, pe la vreo 3, mersesem în apartamentul lui Decât-20-și-o-lună și i-o trăsesem de două ori. Stătea aproape, la Rosetti, altfel chiar nu m-aș fi deranjat. Și așa, în tot timpul în care fusesem cu ea, mă gândisem dacă reușește B. să bea toată berea, dacă o să mai ceară o roată, dacă nu cumva s-a luat deja ultima comandă și, când mă întorc, o să stau pe uscat. Chiar aveam chef să mai beau vreo 5 beri după ce-o futeam pe asta. Avea un apartament într-un bloc vechi, foarte mișto. Stătea la ultimul etaj. Apartamentul era mobilat ok. Îți lăsa impresia că are mai mult gust la decorațiuni interioare decât la țoalele pe care și le pune pe ea.

Ne-am sărutat, una-alta (mă rog, asta făcusem și la terasă, înainte să plecăm) și m-a întrebat ce muzică să pună. Aveam chef de un Dimmu Borgir, fiindcă nu mai ascultasem de ceva vreme. I-am cerut. A părut să nu priceapă, așa că i-am mai cerut o dată. „Hm, n-am așa ceva”, a zis, „dar, dacă vrei chestii mai dure, am Lady Gaga. Eu sunt fană, îmi plac în special melodiile ei cu tendință sado-masochistă.” Am ridicat din umeri. Până la urmă, n-a mai pus Lady Gaga, a pus Laura Pausini. Asta îmi plăcea vag, dar nu era deloc muzică pentru futut, ci pentru mers cu tramvaiul într-o zi ploioasă de toamnă, foarte aglomerată, în care nu te grăbești nicăieri. Dar m-am conformat și i-am tras-o. Era genul care fusese dezvirginată de cel mult un an. Foarte timidă și încă relativ strâmtă. Avea probleme cu lubrifierea, fiindcă era foarte stresată și emoționată, i se părea că face ceva ce nu se cuvine, probabil venea dintr-o familie de țărani ultrareligioși, ta-su o fi fost preot, și primul gând care mi-a venit în minte a fost să-l chem pe B. să o futem împreună, că tot se plângea el că dă numai peste pizde ude în exces. Dar era complicat, B. era deja beat și n-ar fi nimerit. Blocul, mai întâi, dar nici restul. Am futut-o singur, cu un puternic sentiment de vinovăție. Aveam feeling-ul ăla că ar trebui să iau ceva din pizda asta și să-i duc și lui B., o firimitură, ceva, să simt că am împărțit cu el, ca frații. Când aproape să termin, Decât-20-și-o-lună a început să țipe că vine melodia ei preferată și să dau mai tare ca s-o asculte. Am dat mai tare și nu mi-am mai dat drumu’ atunci, s-a mai amânat toată tărășenia. Evident, melodia ei preferată era aia cea mai cunoscută de la Laura Pausini, cu Amori, pula mea.

La a doua tură, mi-a cerut să o leg cu niște eșarfe hipsterești de pat. Probabil așa face și Lady Gaga în vreun videoclip. Deh, cum zice și A., dacă muncești în domeniul pizdelor trebuie să te mai cultivi și tu, să ții pasul, nu-i ușor. Într-adevăr, nu era întotdeauna ușor. Am legat-o. „Nu e bine”, a zis, „mai sus, să nu mă pot dezlega. Și fă-mi noduri serioase”, a mai spus. I-am făcut. Mă plictisesem rău de tot, eram la limita aia între poftă de băut în continuare și un început de mahmureală. Era punctul în care iei o decizie – mai beau sau mă culc. Eu nu puteam să fac nici una, nici alta, iar Decât-20-și-o-lună nu avea nimic alcoolizat prin casă. Evident, puteam să coborâm și să cumpărăm ceva de băut, dar eu nu voiam decât s-o fut mai repede, să-i cer niște bani și să mă tirez la B., să terminăm roata. Nu vedeam de ce s-o mai lungesc pe aici, cu pizda. Am legat-o ideal, așa cum visase ea în visele pentru care se simțea, cu siguranță, vinovată a doua zi. „Sfâșie-mi chiloții”, a zis ea. Căcat, asta era mai nasol, fiindcă erau boxerași din ăia de pizde, dar până la urmă am reușit. Mă tot întrebam dacă și lui Lady Gaga îi sfâșie cineva chiloții în vreun videoclip. Cred că B. ar fi știut lucrurile astea. Acu’, la a doua tură, era ceva mai udă. Mă rog, poate și din cauză că-mi dădusem drumul înăuntru în urmă cu vreo zece minute. Zisese că nu vrea cu prezervativ, că ia pastile. Ok, i-am zis. Mi-era mai mult decât indiferent. Am futut-o ce-am futut-o și, cum s-a terminat Laura Pausini, nu știu de ce, mi-a venit să borăsc. Nu era de la bere, nu neapărat. Mi-era ciudat, un fel de dor de R., dar nu chiar dor, mai degrabă o uram pe R. fiindcă simțeam că se impregnase în mine, în mintea mea și în mirosul pielii mele, în felul în care fut, și în păr, că tatuajele mele erau o replică la tatuajele ei și că, fără tatuajele ei, tatuajele mele și-ar pierde semnificația și n-ar putea fi înțelese niciodată de nimeni, că n-aș putea povesti nimănui nimic din perioada 2007-2012 fără să o aduc și pe ea în discuție sau, dacă mă străduiesc din răsputeri să n-o aduc și pe ea în discuție, totuși sunt obligat să mă gândesc la ea, tocmai ca să n-o aduc în discuție. După aia, îmi mai era greață și dintr-un alt motiv, dar ăsta era mult mai greu de definit. Îmi era greață fiindcă trecea timpul. Fiindcă eu nu mai eram la fel, și simțeam asta, chiar dacă cei din jur îmi spuneau că în 10 ani nu m-am schimbat deloc, da, ei bine, nu m-am schimbat pentru ei, pentru că sunt imbecili și, așa cum zicea Holden, oamenii niciodată nu-și dau seama de nimic. Dar m-am schimbat pentru mine, în ochii mei. Nu mă mai simt la fel. Dacă nu mă mai simt la fel ca în urmă cu 10 ani, înseamnă că nici nu mai sunt la fel, iar asta îmi dădea o senzație de boală, de apropiere a morții. Mereu mi-a plăcut să dorm lângă moarte. Mda, iar ea, până acum cel puțin, a fost destul de blândă și indiferentă. A fost cuminte dar, poate, într-o zi o să se obrăznicească, o să se sălbăticească și o să mă muște ca un câine turbat, așa cum în 2002 îl mușcase o haită de maidanezi pe A. în timp ce se chinuia, bietul, să ajungă la noi în Vamă. Și mi-a mai venit să borăsc fiindcă în câteva ore trebuia să plec cu B. în Vamă și chiar n-aveam niciun chef. Nu voiam să reîntâlnesc pe acolo umbrele a ceea ce am fost, nu voiam fantoma lui R., nu voiam să-mi pară rău după anii ăia vii și nebuni și, într-un fel, indiferenți și egoiști. Voiam să-mi construiesc ceva care să mă reprezinte în prezent, acum, dar, pe de altă parte, nici nu renunțam la oamenii ăștia, de fiecare dată trăgeam de ei, îl căram pe A. după mine, o reîntâlneam pe R., petreceam o grămadă de timp cu B., care îmi amintea din ce în ce mai mult de Cofrag…

N-am borât. Am mai dat puțin la buci la Decât-20-și-o-lună și m-am cărat pur și simplu. Nu i-am zis nimic, mi-am tras blugii pe mine, m-am încălțat cu bocancii și am plecat așa, cu tricoul ghemuit ca un batic, vârât în buzunarul din spate de la blugi, fiindcă mi-era cald. Abia când am ieșit pe scara blocului, mi-am amintit că o lăsasem legată cu eșarfa hipsterească de pat. Dar nu m-am mai întors. Îmi era lene. Cineva o să vină, la un moment dat, să o dezlege. Oricum, o să se descurce ea. Trăim în București, pula mea, ditamai metropola plină de viermi, nu în mijlocul deșertului, să crape de foame legată de pat. Și aia din romanul lui Stephen King s-a descurcat, a supraviețuit, și ea era legată cu cătușe… Mna, dacă ar fi avut băutură prin casă, poarte aș mai fi stat o țâră.

Când m-am întors la Curtea Berarilor, B. și amicul lui dormeau cu capetele pe masă. Bere mai era căcălău, așa că m-am gândit să nu-i mai trezesc degeaba. Oricum, păreau rupți, nu cred că ar mai fi fost în stare să-mi țină companie la dat pe gât. Am băut și am așteptat să se facă dimineață, să ieșim la autostop.