Mayhem – “Chimera”

de Alexandru Zamfir

Vine momentul când nu numai că ai urât tot ce există, ci ai urât tot ce poate exista vreodată. Toate combinaţiile posibile şi imposibile de particule zac eşuate pe marginea unei minţi purificate de orice urmă de speranţă. Moartea şi mizantropia sunt două forţe colosale, care combinate în doza ideală şi dublate de o constantă perspectivă puternic raţională, pot duce la o dezintegrare totală şi ireversibilă a oricăror conexiuni cu lumea exterioară. Restul propriei vieţi apare pentru prima dată aşa cum este în realitate, gol, sterp, fără nici o urmă de slăbiciune, o dezolare grandioasă cu un timp de înjumătăţire alarmant de alert; să treci printre oameni devine o cursă printre jaloane, o cursă fără concurenţi şi linie de sosire.

După un început sângeros, un “Deathcrush” plin de măruntaie şi teroare, un “De Mysteriis De Sathanas” care a reprezentat un adevărat manifest al black metal-ului, şi atipicul “Grand Declaration Of War” “Chimera” reprezintă o reinventare a genului şi o reinventare a concepţiei despre lume. “Chimera” are ascuţimea unui tratat filosofic şi cuprinde probabil cele mai complexe structuri melodice din muzica black metal, un monumental decor sonor construit de Blasphemer printre viziuni inumane şi terifiante. Rafinamentul acestor stări de groază este dat de întoarcerea către interior şi abordarea transparentă, fixă, a unor probleme care nu lasă nici un loc de soluţii, prin însăşi alcătuirea lor.

‘Whore’ este un medicament vomitiv, prin mirosul puternic şi constant de carne, scârba care emană din fiecare ţesut în mişcare, dezintegrarea şi golul lăsat de atrofiatele nevoi spirituale. Proprietăţile rigide încrustate în propriile corpuri şi nevoi stau la baza incongruenţei dintre înclinaţia către bine a psihicului şi realităţile crunte ale maselor de carne putredă, paralelismul compact şi ilogic cuprins în înclinaţiile obscure ale acestora.

“Interlocked repulsive souls
Incantations flowing.”

‘Dark Night Of The Soul’. Noaptea neagră a sufletului se reduce la trăiri primare, la numere prime, la detoxificări totale. Sila este un moment subestimat al existenţei, putând fi îngroşat, intensificat, până capătă o formă concretă, înfiptă adânc în imposiblitatea de eliberare totală. Orizontul nu este lipsit niciodată de forme, nici măcar atunci când este golit de orice materie, urmele mişcărilor anterioare sunt suficiente şi pătează pergamentul subţire al lucidităţii cu lumini palide şi expuneri indefinite. Cu puţin timp înainte de a ceda nervos şi a părăsi Mayhem, Maniac îşi construieşte, cu fiecare piesă, sarcofagul. În această noapte absolută, existenţa şi inexistenţa sunt valori identice: ceea ce există nu este vizibil, ceea ce nu există nu este vizibil, deci ceea ce nu există poate la fel de bine să existe.

“I close my eyes to the world
Kiss my skinless corpus
Make me revel in your weak souls
Make me feast on your nightmares.”

Obiectivitatea este hrănită de toate revelaţiile semnificative, îşi întinde rădăcinile adânc în fiecare moment de suferinţă din trecut, în fiecare aşteptare strivită ca un chiştoc jegos de ţigară. ‘Rape Humanity With Pride’ vorbeşte despre o renunţare demnă la propria condiţie:

“Inside a mind so deranged
How I wish you all were dead
Annoying humanity sickens me
I contemplate your extinction.”

Cuvintele sunt sincere, fireşti, reprezentând terminaţii clare ale unor furtuni intelectuale intense şi de lungă durată. Nu există spirit, nu există persoană, omul este o doar o fiinţă a pluralului, iar conştientizarea propriilor premise plasează concluzia în afara spectrului propriei analize. Ura este singurul sentiment fundamental, reprezentând un reziduu indestructibil al oricăror transformări. Dacă empatia şi dreptatea sunt cele mai puternice şi pure trăiri umane, eliberarea de uman lasă în urmă doar ura şi sila faţă de solul în care îşi au rădăcina toate aceste buruieni.

Sfârşitul este mai important decât începutul deoarece, automat, îl include şi pe acesta. ‘My Death’, propria moarte, această fantasmă care ne priveşte din spatele fiecărui obiect luat în mână, este doar o oglindă rece şi imparţială a realităţii. Moartea înseamnă simetrie, circularitate, finalitate. Orice acţiune curge către propriul final, iar acest final nu este altceva decât scopul absolut al acţiunii. Limitaţi la propria durată existenţială, moartea este permanentă şi eternă, deoarece este singurul moment al vieţii care există în paralel cu orice alt moment al vieţii; acel ultim +1.

“Your life was forever structured
Composed and eternally given
The dying you produce never stops
In the sound of universal destruction.
There’s an inherent nihilism in your spirit.”

Urmează două prăpăstii neuronale. ‘You Must Fall’ este imnul unui final amar, un elogiu adus absurdităţii, care ne absolvă de orice răspundere. Marşul funebru al necesităţilor vitale se apropie de final iar avalanşa cauză-efect îşi pierde energia potenţială, durerea fiind resimţită la nivel molecular. Ansamblul nu mai funcţionează, fiecare celulă devine conştientă de propriul loc şi de propriile posibilităţi, devenind un simplu balon de săpun în faţa unui întuneric tăios. Personalitatea se sfărâmă, sub greutatea propriilor excese de autocontemplare şi a imperativului categoric din titlul piesei. Propria existenţă este o înşelătorie iar pretenţiile de cunoaştere a Adevărului sunt zdrobite de o lume care, din exteriorul conştiinţei, nu cunoaşte nuanţe şi valori de adevăr.

“This is all but falseness
You have nothing
You are nothing
I shall reveal your truth.”

Orice minut în care nu eşti complet conştient de propriile coordonate, de monumentalitatea monstruoasă a lumii externe şi de independenţa realităţii de conştiinţă este un minut irosit. ‘Slaughter Of Dreams’ înseamnă luciditate, renunţarea şi resemnarea înseamnă forţă. Întrebările şi răspunsurile nu au nici un sens în afara universului uman, lumea materială îşi încordează tentaculele cu fiecare respiraţie, fiecare gură de aer pe care o tragi se transformă într-un urlet. Spiritul este o utopie care încearcă să umple goluri interne şi defecte de fabricaţie.

“No spiritual awakenings exists
Extreme effort of pulling life
Vultures feasting in your consciousness.”

Aceasta este concluzia care trebuie să se afle la finalul fiecărui gând:

“How pathetic man is before reality.”

‘Impious Devious Leper Lord’ revine în mizerie, revărsând un ocean de putrescină asupra proceselor psihice fireşti. Delirul se amplifică şi se divide în lungi spirale independente, intelectul se desprinde şi se remodelează în dansuri vulgare, proiectate în umbre diforme de lumina prea puternică a raţiunii dezgolite.

“Upon the shores of the end
Everything comes to life in me.”

După tot, la capăt se află ‘Chimera’, o pledoarie împotriva acestei epidemii de viaţă care s-a abătut asupra Universului, o încercare nobilă de a stârpi orice vierme cu pretenţii de lumi superioare. Între -∞ şi +∞, orice segment definit devine doar o probabilitate nejustificată; nimic nu se poate solidifica fără un fundament solid; orice obiect de care încerci să te agăţi este suspendat în vid, la fel ca tine.

“Something in space-time is logically ill.”

Relativitatea propriei existenţe dezasamblează toate mecanismele, inversează orice proces şi anulează orice firavă fărâmă de sens. Raportat la nimic, totul devine nimic, propriul trecut îşi pierde relevanţa. Privită din final orice acţiune a fost predestinată; la capătul axei temporale a Universului orice acţiune anterioară devine firească, tot ceea ce s-a întâmplat vreodată nu a avut altă opţiune decât să se întâmple.

“Your past was never quite there
There was nothing that loose in the
constituents of your substance.”

Astfel, în urma unor intense operaţii logice, care nu numai că sunt absurde dar nici măcar nu există, sau dacă există sunt impuse de propria lor existenţă, aflăm că existenţa înseamnă necesitate, şi că nu numai că nu vei mai exista, ci, simplificând, nu ai existat vreodată.

“You are not dead, you never existed.
The sum of all you ever knew equals zero.
You are not dead, you never existed.
You are not dead, you never existed.
You are not dead, you never existed.”

Mayhem este uriaş, impersonal, Mayhem este o filosofie a echivalenţei dintre dreptate, obiectivitate şi moarte şi un prim pas în procesul de putrefacţie. Orice predispoziţie mistică, orice pretenţie transcendentală este acoperită de mirosul puternic de cadavru.