Misoginia infantilă a lui Gran Autor

de Patrick Călinescu
traducere de Raisa Lambru [masterandă MTTLC]
click here for the English version / cliquez ici pour la version française

 
„Dormiţi, Stăpâne?”

„Nu. De ce?”

„Acel codoş pe care l-aţi chemat ieri a venit într-un final la dumneavoastră.”

„Cheamă-l înăuntru.”

„Desigur, Stăpâne.”

Prin urmare, acel codoş, pe care îl menţionase servitorul Stăpânului, intră în biroul Stăpânului.

„Stăpâne,” spuse el pe un ton umil, „cum m-aţi chemat, am şi venit.”

„Mă bucur că eşti aici,” spuse Stăpânul pe un ton neutru, ce nu se putea interpreta în niciun fel. „Ai adus ce ţi-am cerut?”

„Desigur, Stăpâne,” spuse codoşul, şi mai umil, parcă vrând să stârnească o reacţie de la el.

Stăpânul se pare să fi observat cum codoşul încerca din răsputeri să-l mulţumească; iar acest lucru îl nemulţumea şi mai mult.

„Adu înăuntru ce mi-ai adus atunci,” spuse Stăpânul, pe un ton din ce in ce mai iritat.

„Da, Stăpâne,” răspunse codoşul şi se grăbi către uşa de la biroul Stăpânului, deschizând-o pentru ca ceea ce îi adusese acestuia să poată intra.

Iar ceea ce spunea că adusese, conform ordinului primit de la Stăpân, era un şir destul de lung de femei care intrau acum în biroul Stăpânului, tăcute, sfioase şi, fără nicio excepţie, toate cu capul lăsat în jos, cu privirea către umbrele mişcătoare pe care le aruncau pe jos.

Erau, de altfel, toate dezbrăcate şi păstrate într-o stare primară de frumuseţe naturală. Fetele nu purtau machiaj, nici nu îşi epilaseră nicio parte a corpului înainte să fie aduse în biroul Stăpânului.

La subsuoară se putea vedea varietatea iregulară de tipuri de păr, ce puteau fi conservate numai în această stare primară de frumuseţe naturală în care au fost păstrate fetele pentru întâlnirea de astăzi cu Stăpânul.

Coapsele aveau şi ele o mare varietate de păr pubian, ce poate fi produs în mod natural doar de lumea biologică.

Stăpânul observă totul în timp ce le privea cum se aşezau în faţa lui într-un şir destul de lung de trupuri senzuale, şi îi plăcea acest lucru foarte mult. Chiar îşi exprimă mulţumirea pură faţă de codoş prin faptul că clipi în faţa lui fără pic de castitate.

Apoi, Stăpânul studie fiecare dintre aceste femei arătoase, care încă aveau privirile plecate către umbrele lor, fiindu-le frică de faptul că ar afla cum arată Stăpânul, iar acesta alese într-un final, din rândul destul de lung, o femeie ce părea să aibă pe corpul ei toate tipurile de păr posibile.

După ce o studie mai de aproape, zâmbi mulţumit de faptul că cea pe care o alesese era, de departe, cea mai păroasă pe care o văzuse vreodată.

Stăpânul, încântat de munca codoşului, îi spuse acestuia, pe un ton prietenos, că poate să plece. Odată ce acest furnizor ciudat părăsi camera, Stăpânul păşi înapoi către scaunul de la biroul său şi se aşeză, părând aproape obosit şi zăpăcit.

Stând confortabil pe scaunul de la biroul său, Stăpânul se uită la femeia goală, care încă îşi ascundea ochii în umbra cauzată de capul ei lăsat, altfel ar fi văzut cum arată Stăpânul, iar acesta îi admiră în tăcere starea primară a frumuseţii ei naturale.

Apoi îşi drese glasul într-un mod autoritar şi tot pe un astfel de ton îi spuse să vină mai aproape. Ea i se supuse fără nicio ezitare şi fără pic de repulsie faţă de ce ştia că avea să facă.

Ea îşi ridică privirea şi îndrăzni să se uite la Stăpân numai după ce se apropie de el. Abia după ce văzu cum arată Stăpânul, începu să se mai liniştească, având în vedere că se afla atât de aproape de Stăpân.

Apoi Stăpânul, mulţumit de cum se prezenta fata, se purtă şi mai autoritar şi, pe un ton clar, mult prea viril, urlă la ea să îngenuncheze în faţa lui şi să privească în sus, tensionându-şi muşchii gâtului. Din nou, ea se supuse fără niciun semn de ezitare sau de repulsie.

Ea stătu astfel, pe jumătate dreaptă, pe jumătate aplecată, ceva vreme, până când Stăpânul dezvălui ce avea de gând să facă. Însă planul lui era surprinzător de simplu.

„Acum vreau să te uiţi în jos din nou,” spuse stăpânul.

„Desigur, Stăpâne,” răspunse ea, reluându-şi imediat poziţia umilă şi tăcută pe care o avusese când codoşul o adusese în cameră.

„Iar acum,” spuse Stăpânul, continuându-şi planul, „vreau să-ţi deschizi buzele şi să scoţi limba, dar doar puţin,” Stăpânul o avertiză să nu facă mai mult decât trebuie.

Ea abia dacă-şi ridică buza de deasupra umezelii celeilalte; prin acea crăpătură abia vizibilă a buzelor cărnoase se ivi vârful limbii ei.

Apoi, cu capul încă lăsat în jos, ascuns de umbra care nu se mai mişca deloc, îşi pierdu toată mobilitatea şi rămase în această poziţie ciudată.

„Acum vreau să stai nemişcată,” continuă Stăpânul, „şi să faci bine să nu strici distanţa simetrică dintre buze şi limbă, distanţă care ţi-a ieşit minunat.”

Ea nu spuse nimic, întrucât nici nu putea, având în vedere că Stăpânul îi ordonase să rămână nemişcată, dar totuşi murmură un „Da, Stăpâne” clar şi victorios, răsunând din întregu-i corp.

Stăpânul observă cât de mult se implica în fantezia lui şi se simţi nemaipomenit de mulţumit.

Apoi Stăpânul se aplecă deasupra ei, privindu-i chipul „aranjat” conform instrucţiunilor sale, şi fără pic de ezitare sau repulsie, îşi scoase limba virilă din gură şi începu să umezească, hotărât şi frenetic, cu mişcări circulare, vârful deja uscat al limbii fetei.

Gemea asemeni unui bariton, într-o modulaţie grotescă, şi lingea buzele puţin crăpate cu ferocitatea sălbatică a unui câine ce se masturbează.

Şi ea gemea, şi ea îi lingea buzele, copiind mişcările Stăpânului, într-un mod prin care spera să-şi poată ascunde chicotitul înăbuşit ce aproape că o făcea să tremure.

„Acum vreau să te ridici şi să-ţi laşi capul exact cum l-ai avut când ai intrat în cameră şi să revii la expresia obişnuită a ta,” spuse Stăpânul când începu să se simtă copleşitor de plictisit cu tot ceea ce se petrecea.

„Desigur, Stăpâne,” spuse ea, cufundată în balta de salivă ce se revărsă în gura ei graţie capriciului Stăpânului şi care, prin urmare, o împiedica să rostească orice cuvânt.

„Iar acum, într-un final,” spuse Stăpânul pe un ton plin de indiferenţă, „vreau să ieşi prin uşa din spate, unde servitorul meu te aşteaptă ca să te ducă afară.”

„Desigur, Stăpâne,” murmură ea, făcând bule din balta de salivă ce părea să-i ia buzele drept ţărmuri muntoase ale căror roci să le roadă de-a lungul următorilor eoni trecători.

Când femeia goală părăsi biroul Stăpânului, acesta se lăsă să cadă pe scaunul de la biroul său; începu în mod straşnic să reconstituie mişcările buzei de sus şi ale buzei de jos; vârful limbii era prins strâns între cele două.