Patrick Călinescu

Au trecut atâtea zile de când nu ţi-ai mai scos mâinile din pumni şi, dintr-o dată, vii şi te aşezi lângă mine chiar fără niciun avertisment prealabil, cu toate că ştii prea bine că sunt un adept al unghiurilor graduale în tot ce fac, îi reproşă el după ce îşi pierdu respiraţia în şirul acestor […]

Nu se afla încă în cercul altei zile fiindcă cina abia urma peste câteva ore. Mai era ofuscat şi nervos pe sinele lui pentru că îl trădase şi trebuia deocamdată să se uite la corpul său indezirabil în lumina şi în palpitaţiile altui cer organic, sensibil mai deschis la ce se întâmplase nu chiar foarte […]

Intră în salon, unde era linişte în concentraţie prea mare. Închise uşa şi nu mai trebui să separe oarecum două lumi practic lipite una de alta prin tăblia ei. În închidere, uşa scârţâi insesizabil şi apoi îi sigilă complet lumea. Numai linia pragului o mai conecta într-un fel de lumea ei. Dar ea era departe […]

Poate că şi aţipise puţin după ce se puse în pat. Tot ce ştia e că se trezi brusc, cu gâtul iniţiind un cerc vertebral la marginea de sub ceafă a pernei şi că de aceea se şi simţea înţepenit. Căzuse într-un somn abrupt din care numai durerea îl scosese. Se ridică din pat, dar […]

Atent la alte şi alte lucruri, ieşi din salon fără să mai închidă uşa atât de sever în urma lui. Ea îi dispăruse din minte şi totuşi se ducea hotărât să ia cina în cantină. Avea de străbătut acelaşi număr de holuri şi aceleaşi holuri, fără excepţie, şi niciunul dintre ele nu se schimbase între […]

Cu totul altfel ajunse deci la uşa cantinei, pe care nu o deschise exact cum închise uşa propriului salon. Lăsă de această dată cele două lumi ale lor, pe care uşa de la salon părea să le delimiteze într-un fel chiar în două, şi intră în cantină aproape fără să se atingă de uşa ei, […]

Mâine plec din spital, îi spuse el fără să mai aştepte să o salute întâi. Deja? Ea îl întrebă ca şi cum nu ar fi ştiut de la început că într-o zi va veni şi ziua de mâine. Sunt externabil, îi răspunse el pe un ton oficial de parcă s-ar fi aflat nu în faţa […]

Lui îi fusese cu adevărat foame şi mâncă tot ce ea îi dădu, cu toate că ziua abia îşi mai abţinea încă o noapte. Probabil că nu mai dura mult până când cina pe care el ar fi trebuit să o ia la cină se va identifica cu micul dejun, pe care el nu l-a […]

Nici chiar ziua externabilităţii sale nu putea să aibă două cine. O luase deja pe cea matinală când încă noaptea nu intrase cu totul în zi şi probabil că i-ar fi imposibil să o servească şi pe cea de seară oricât de foame i s-ar face. Ea îl hrănise foarte bine şi era mai mult […]

Nu dormi mult şi cât a dormit se gândi întruna cum ar putea să îmbunătăţească dezastrul de la cină. Mai mult ca niciodată era în somnul său de dimineaţă convins că totul fusese catastrofal impermeabil la perfecţiune dacă sentimentele ei, cât şi ale lui, recunoscu el când ieşi în periferiile somnului, au putut să îl […]