Aforismele nefericirii

(antifilosofie)

de Mihai Pavel

 Oamenii îi privesc pe bolnavi cu dezgust până când ajung să le împărtășească suferințele.

⋆

Sufletele noastre sunt exilate din caldă inexistență și aruncate într-o temniţă din carne și oase.

⋆

Tot ceea ce face Dumnezeu, face din dragoste – în special răul.

⋆

Isus a iubit oamenii prea mult – așa se face că a sfârșit umilit și răstignit pe cruce.

⋆

Singura mângâiere pe care trebuie să o dai oamenilor este cea a biciului.

⋆

Dă-i omului o superstiție și se va lupta să o apere toată viața.

⋆

Dacă am fi la fel de loiali oamenilor cum suntem orgoliului propriu, atunci trădarea ar fi extirpată.

⋆

Toți profeții au fost știrbi, iar din gurile lor au ieșit doar insecte grețoase ce au devorat total istoria.

⋆

Paroxismul intensității trăirilor este sinuciderea.

⋆

Lumea este plină de Tartuffi și Julieni fără talent sentimental.

⋆

Trebuie mai întâi să îmbrăţişăm moartea, apoi viaţa.

⋆

De unde a avut Mozart atâta fericire încât a pus și în muzică?

⋆

Medicii sunt singurii oameni care nu pot fi mizantropi.

⋆

Sadismul este starea naturală a omului. Fiinţele îşi subjuga plăcerile macabre până în punctul când au prima ocazie de ași arăta adevărata față.

⋆

A citi o carte înseamnă a te simţi singur în altă lume.

⋆

Cum te consolezi atunci când tristeţea te depăşeşte? Liniștea vine din gândul morții.

⋆

Menirea unui aforism se aseamănă cu sarea aruncată direct în ochi. Fie îţi provoacă lacrimi, fie orbirea.

⋆

Sfințenia este starea omului după ce a inhalat dogma prin spirit.

⋆

Ideile se nasc din obsesii. Restul nu sunt nimic mai mult decât falsitate, iluzii și plânsete vulgare – toate fără valoare.

⋆

Cei ce doresc să fie fericiţi ar trebui să îi ia biografia lui Hölderlin drept exemplu.

⋆

De ce am impresia că Dumnezeu m-a abandonat în lumea asta doar ca să aibă plăcerea de a-mi auzi strigătele?

⋆

Am un singur regret – acela că sunt om.

⋆

Iernile îmi amintesc de faptul că şi pământul poate suferi.

⋆

Nu ar trebui să deschidem ochii – s-ar putea să fim nevoiţi să îi scoatem imediat după ce am văzut prima rază de soare.

⋆

În rarele momente când Dumnezeu își aduce aminte de noi, gândul care îi succedă este suicidul.

⋆

Întrebarea pe care mi-o pun la sfârșitul fiecărui an – chiar merită viața asemenea efort?

⋆

Să îți dorești faimă este ca și cum ai dori să fii privat de intimitate. A fi dezbrăcat în mijlocul unei piețe publice fără posibilitatea de a-ți recupera hainele.

⋆

Uneori cred că tot ceea ce am nu este nimic mai mult decât un împrumut prelungit. Adesea am impresia că nu merit nimic din tot ceea ce am.

⋆

Niciodată nu mă simt mai mizer, demn de disprețul cel mai profund, decât atunci când cineva se oferă să mă ajute.

⋆

Oamenii îl caută pe Dumnezeu în clădiri. Oh! Nu știu ei oare că și-a schimbat adresa?

⋆

Normalitatea este arta de a-ți lega nebunia de pat.

⋆

O nonagenară ani mă întreabă într-o zi cum ajunge pe bulevard. Îi răspund, apoi îmi întoarce spatele și pleacă grăbită către direcția indicată. Voința omului de a se prinde încă o zi de viață este uimitoare. Un cadavru ce nu își dorește să părăsească lumea aceasta sub nici o formă, acceptând să se târască sub cer încă câțiva ani buni. Privesc Iadul în paralel cu trupul uman, apoi mă gândesc unde aș mai fi martorul unei asemenea orori.

⋆

Optimismul este o idee dezgustătoare. Cum ar putea cineva să creadă într-un destin mai bun fără nici o garanție?

⋆

Moraliștii lumii – câini ce au lătrat la lună cu scopul de a o opri din coborârea și urcarea ei de pe bolta înstelată.

⋆

Oare cu ce putere și-au lovit Bach și Vivaldi capetele de porțile Raiului?

⋆

Creștinismul s-ar fi bucurat de triumful total asupra spiritului dacă Platon ar fi scris măcar o Evanghelie.

⋆

Istoria macină toate epocile, una după alta, fără excepție. Suntem în așteptarea călăului în fiecare zi. Să fie epoca noastră atât de ignorantă în ce privește propria anihilare?

⋆

Gândul că dimineața am un motiv să mă ridic din pat este aproximativ în intensitate sa cu flagelul îndurat de martiri.