de Oliviu Crâznic
Doina ROMAN este antreprenoare, poetă (Maestrul și jumătate lebădă, Ed. Agol, 2014; coautor G. Gherbăluță) și romantistă[1] – reprezentantă notabilă a neofantasticului histrionic[2] autohton (Pragul, Ed. Tracus Arte, 2014, 2016; Pragul 2: Umbra martor, Ed. Tracus Arte, 2015, 2016[3]; Pragul 3: Ultimul trimis oserp, Ed. Tracus Arte, 2016; Prea mulți zei pentru un deșert, Ed. Paralela 45, 2017[4]; The Threshold, Ed. Eunoia Publishing Ltd., 2019; Fata cea mică a Timpului, Ed. Tracus Arte, 2022[5]) – multipremiată (pe plan național și pe plan internațional), membră a Uniunii Scriitorilor din România, editoare (revista electronică și almanahul premiat Utopiqa).
Leopard cu dresuri de mătase neagră (Ed. Tracus Arte, 2023) aparține stilului funcţional beletristic, curentului literar postmodernist (purtându-ne gândul, într-o anumită măsură, către M. Sorescu – căruia, de altfel, autoarea îi închină aici un text), genului literar liric, fiind, ca specie literară, un colectaneu de poezie (scrisă, probabil, în anii scurși de la Maestrul … încoace – prin urmare, nu este vorba, acum, în opinia noastră, despre o revenire, ci despre concretizarea, prin publicare, unei a doua etape în continuitatea lirică a scriitoarei).
Titlul și coperta colectaneului sugerează un conținut predominant erotic. Într-adevăr, destule versuri sunt închinate femeii (post)moderne (nelipsind nici chiar alunecarea în safic – a se vedea, de pildă, Iubeam odată la etajul șapte) – invariabil „cu picioare lungi” (aici, laitmotiv) și, vorba basmului, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată (cu „plase-veștmânt”), primejdioasă și, totodată, fascinantă (irezistibilă?) felină a junglei urbane. Alte versuri, însă – dulci-amărui, melancolice, câteodată compătimitor-ironice – ne dezvăluie și fațeta pragmatică ori deziluzionată a eternului feminin, imposibilitatea de a fi mereu învingătoare ori de a îți ascunde toate rănile (indiferent cât de bine stăpânești arta machiajului). Este, așadar, o viziune pluridimensională, cu valențe psiho-sociale, ale cărei puncte de contrast relevă complexitatea vieții interioare a „jumătății frumoase” a omenirii.
Este, pe de altă parte, necesar să menționăm și faptul că Leopard … nu conține doar poezie erotică, textele excedente în acest sens nefiind tocmai lipsite de importanță; s-ar putea spune, dimpotrivă, că, în ciuda caracteristicilor orbitale, aceste texte dau greutate colectaneului.
Am făcut, deja, trimitere la Navetă pentru Marin Sorescu. Remarcăm și:
– Temă pentru vacanța de sărbători („Trebuie să crezi în ceva…,/de pildă, în Lună,/altfel, într-o zi, totul te va dezamăgi…/(…) și vei strivi sub pleoape privitul în tine”);
– Prima sapă (surprinzător de întunecat: „Sap, de parcă mi-aș putea dezgropa viața …/N-a plouat de câteva luni, lutul e ca sticla,/iar buruienile stau gata să mă apuce de glezne/să mă tragă acolo unde mi-e locul (…)/(…)/Adânc (…)/unde ai pus adevărurile care au rămas ascunse cu limbă de moarte,/(…)/unde lumina nu pătrunde,/unde nu te vede nimeni/și nimănui nu-i mai pasă/despre ce credeai tu că e bine ascuns”; a se vedea și poemul antitetic Poveste de șoptit în gura mare: „Pământul mi-a spus ieri/că nu mă mai vrea, că s-ar simți siluit/dacă m-ar înghiți …/(…) Lasă-mă, măi țărână, să îngraș ogorul”);
– Fără rai (amintește, întrucâtva, de Parfumul: povestea unei crime[6]);
– Taci. Dă-mi ciocanul și piroane de opt („Pe stradă eram mulți/cu găuri în piept/ și doar eu aveam o sacoșă pulsând,/(…)/mi-am îmbrățișat inima/de teamă/(…)/că ar putea cineva să creadă/că i s-ar potrivi/și să o înghesuie/într-un piept/mai rece decât al meu”);
– Numele voastre de copii (închinat inocenței, dar și prieteniei pierdute: „un alt fel de dragoste:/nejurată, neîntinată, nesilită,/dată de Dumnezeu”);
– Neguțătorul de iluzii („Unii mă roagă să le vând cuvintele/care vindecă de dragoste,/alții pe cele care cresc copii,/care se pun pe ochi pentru moarte,/care se pun pe tâmple pentru uitare,/care se atârnă de urechi de primăvară,/care se așază la încheieturile mâinilor/pentru mare dibăcie la ținutul viorilor,/dar eu vând numai cât să-mi țină de foame,/de urât și de nepăsare …/(…) pe cele care/stârnesc războaie, boli,/durere și plâns./Le înghit”), Cine nu-i gata, să fie! („Învoiala a fost să nu ne plictisești,/să nu faci morală, să nu dai soluții,/dar să fii generos cu povestea./Citește-ne, omule, citește-ne!/Nu te vede nimeni!/Poți să stai dezbrăcat!/Noi n-avem ochi, avem doar urechi./Dacă nu ești sincer,/pleacă”) și Găsesc poezia unde nu o găsește nimeni (corolar al crezului artistic al autoarei).
Condițiile editoriale în care a fost publicat colectaneul sunt foarte bune (dacă nu luăm în considerare singurul minus – remediabil, de altfel, cu ocazia pregătirii unei viitoare ediții: hârtia utilizată pentru interiorul tomului, din păcate, nu este una albă, de calitate superioară, rezistentă în timp, ci una obișnuită, volumetrică): coperta este plastifiată mat, beneficiază de clapete și este ilustrată adecvat; redactarea și tehnoredactarea sunt (puține edituri se pot lăuda în acest sens!) ireproșabile.
În concluzie, D. Roman și-a câștigat, prin Leopard cu dresuri de mătase neagră, dreptul la atenția amatorilor de poezie postmodernă (lipsită de rimă, însă nu și de capacitatea artistică de a stârni emoții ori de a transmite idei; pe alocuri senzuală, pe alocuri sentimentală, uneori ludico-parodico-satirică, alteori – în momente-cheie, am putea spune, iar versurile sus-citate ne-ar susține, credem, afirmația – reflexivă).
[1] Am explicat, cu altă ocazie (a se vedea O. Crâznic, „Roman”: considerente lingvistice, https://egophobia.ro/?p=14590), motivele pentru care optăm pentru utilizarea denumirii „romant” (și a familiei lexicale aferente: „romantist”, „a romantiza” etc.), și nu pentru utilizarea denumirii actualmente consacrate „roman” ori a denumirilor uzuale în trecut, „romanț” sau „romans”.
[2] Pentru o bună înțelegere a conceptului „neofantastic histrionic”, a se vedea O. Crâznic, Fantasticul delimitat (https://egophobia.ro/?p=11067) și, „mutatis mutandis”, O. Crâznic, Fantasticul histrionic (https://egophobia.ro/?p=11154).
Citind Leopard …, remarcăm faptul că înclinația spre histrionism se manifestă din plin și aici, nu doar în epica fantastică a D. Roman.
[3] A se vedea O. Crâznic, Doina Roman: Pragul (https://egophobia.ro/?p=10798).
[4] A se vedea O. Crâznic, Doina Roman: Prea mulți zei pentru un deșert (https://egophobia.ro/?p=12002).
[5] A se vedea O. Crâznic, Clironomica Antoniei (https://egophobia.ro/?p=14418).
[6] Das Parfum: Die Geschichte eines Mörders (P. Süskind, 1985).
A se vedea (asculta) și Herr Spiegelmann (Moonspell, compoziție inclusă în albumul muzical Irreligious, 1996).