Îngerul pe Wiedner Hauptstraße

de Daniel Sur
traducere de Camelia-Aura Barbu [masterandă MTTLC]
click here for the English version

Într-o zi toridă de vară, un Înger căzu din cerul albastru pe Wiedner Hauptstraße. Se auzi o bufnitură şi ajunse pe pământ. Îngerul fu atât de uimit, atât de recunoscător încât se uită în sus. Fu puţin supărat când se ridică repede în picioare şi se uită în jurul lui. Primul gând prostesc al Îngerului fu că bulevardul e pustiu. Puţinii trecători care mai erau pe acolo arătau ca nişte statui instabile, care nu se puteau mişca sau vorbi. Închise ochii pentru o clipă şi moţăi. „O, nu din nou,” oftă el. Îngerul se simţi mai nefericit ca niciodată. Deşi, se gândi, era la fel ca întotdeauna, nimic ieşit din comun. „Astfel de zile te-au făcut mai rău, mai nepăsător,” şopti el, şi două lacrimi mari i se scurseră de sub pleoape. Chiar îl urăsc? Este destul de bătrân încât să le fie stră, stră, stră, stră, străbunic, poate mai mult. Îngerul hotărî să înfrunte situaţia şi deschise ochii, dar pentru moment lumina soarelui îl orbi. Apoi văzu soarele care păru că străluceşte printr-un cer făcut din fibre de sticlă. Căldura soarelui îi mângâie faţa. Însă nu era singur. Atunci, Îngerul simţi sângele curgându-i din nas, fierbinte şi umed, pe faţă. „La naiba!” mormăi cu silă când îşi şterse nasul cu braţul. „Aceeaşi poveste, ce să fac?” se întrebă furios. Nu era niciun răspuns la această întrebare. Nu se putu decide ce să facă în continuare. Şi desigur, un huruit slab se auzi dinăuntru. Îngerul ştia ce trebuia să facă pentru că devenise expert la asta ultima dată. Concentrându-se din toată fiinţa, se întrebă cum să se numească. Mihai? Gabriel? Rafael? Modest, optă pentru Leopold. Putea să îl schimbe oricând. Leopold hotărî să înceapă cu un tur prin Viena. Ignorând privirile uimite ale câtorva oameni, fugi către staţie şi se urcă în tramvai.