Truman Capote, Mic dejun la Tiffany

(arena culturală: cartea & filmul) de Alexandra Medaru Truman Capote (n. 1924 – m. 1984), născut Truman Streckfus Persons (și-a schimbat numele în Truman Garcia Capote după tatăl vitreg, Joseph Capote, care l-a înfiat), a fost un scriitor și scenarist american. Începuturile carierei sale scriitoricești se leagă de literatura gotică sudistă, grăitor în acest sens […]

Lumea lui Hind

de Rodica Bretin   Smucise cu atâta putere că suliţa i s-a frânt ca o trestie. A azvârlit-o cât colo. O noapte de pândă, o zi de hăi­tu­ială – pentru ce? S-a aplecat, a săltat căprioara pe umeri, apoi a pornit cu paşi mari printre copaci, fără să-i vadă. Lumina albă a zorilor, sălbăticiunea abia desluşindu-se […]

poeme de Savu Popa

Poemul tatălui 1. Ne vorbeai de lumea asta. Să nu plecăm prea departe. Eu îmi Imaginez lumea ca pe toate poemele scrise până acum. Toate. De la început. Şi până acum. Se scrie un poem, se mai naşte cineva. Pentru că se mai scrie, se mai naşte cineva. Şi lumea asta, am înţeles nu demult, […]

EgoPHobia #46 — sumar

~ editorial >>> Ştefan Bolea – melancholizing ~ invitat >>> Cristina Petrescu – Gomes Leal – invitat în EgoPHobia #46 >>> Ştefan Bolea & Sorin-Mihai Grad – interviu cu Dan Caragea >>> Ştefan Bolea & Sorin-Mihai Grad – interviu cu Cristina Petrescu >>> Ştefan Bolea – The Object of Derision >>> Oliviu Crâznic – Gomes […]

Gomes Leal și semnul misterului

de Oliviu Crâznic Surgite mortui? În literatură, „misterul” (gr. „mysterion”: „învățătură secretă”; „misteriile” greco-romane erau școli religioase destinate inițiaților) desemnează, în primul rând, specia literară a dramei religioase medievale. Odată cu preromantismul, termenul ajunge să fie atribuit speciei literare a „goticului” („ficțiunea de mistere”), acest sens răspândindu-se iute pe o arie culturală vastă prin proliferarea romantismului […]

melancholizing

  by Ștefan Bolea I live inside an iron maiden I’m just a rat beneath my mask squirming in the basement slimy and vile   wear the crown until I remove my eyes with mirror pieces until an army of devils surrounds and captures me until hell burns down and becomes inhabitable until the apple swallows […]

EgoPHobia #46 // invitat: GOMES LEAL

prezentare de Cristina Petrescu Precursor al modernismului portughez, António Duarte Gomes Leal instituie, prin jocul ambiguităților ideologice și printr-o „conștiință fragmentară, dar lucidă” o nouă viziune poetică, capabilă să reordoneze exigențele unei literaturi aflate în dialog continuu. Situată la granița dintre romantism, parnasianism și simbolism, poezia sa este un spațiu al conflictului și al dramei. Misticismul său […]

The Object of Derision

[despre poezia lui Gomes Leal]  de Ștefan Bolea If you’re different they will laugh at you. They don’t laugh at you because you are inferior – it’s their inferiority that urges them to laugh – in fact through you they laugh at themselves.   Dar monstrul a murit. Pe sub arcade Serbări răsună, – al […]

poeme de Gomes Leal

traducere: Cristina Petrescu Judecata lui Cristos (lui Theophilo Braga)   Striga-ntr-o zi către Mântuitorul Isus Satan cel ostenit de a huli-nspre stele: –Precum uitate flori ce-și pleacă fruntea, grele, Ți se-ncovoaie trupul de-ocări peste apus!…

Scroll to top