poeme de Alexandra Medaru
Nu-mi lua cuvintele Nu-mi lua cuvintele Sunt tot ce am În mijlocul singurătății Nu-mi lua cuvintele Sunt sânge din mine Curs pe hârtie
e-revista EgoPHobia - ISSN 1584-6210
Nu-mi lua cuvintele Nu-mi lua cuvintele Sunt tot ce am În mijlocul singurătății Nu-mi lua cuvintele Sunt sânge din mine Curs pe hârtie
(egoRainbow) traducere & prezentare: Monica Manolachi Născut în 1958 în Birmingham, scriitorul britanic de origine jamaicană Benjamin Zephaniah face parte dintre continuatorii poeziei dub (cântată pe scenă, acompaniată de muzică), pe care a adaptat-o la mijloacele de comunicare actuale. Este cunoscut pentru imaginea sa publică magnetică și controversată. În copilărie era dislexic, în tinerețe i […]
scrisoarea lui Mel către frate Valurile se tot micșorau și fratele meu îmi făcea semn să se mișcăm și noi odată cu ele, să ne-ascundem printre răsaduri sau cartofi înfloriți.
Despre o carte de poezii alese – Un drum printre două culturi. de Adrian Grauenfels & Emanuel Pope De la bun început trebuie să recunosc că numele lui nu-mi spunea mare lucru când la începutul anului 2017 i-am cules o carte de pe rafturile unui anticariat din Londra. A fost o zi în care am […]
de Adran Grauenfels Acum câţiva ani am lansat o revistă bilunară care se ocupă cu literatură, arte, fotografie şi grafică, denumită ALCHEMIA. Responsabilă cu grafica este doamna Sash Segal din Canada, care în iulie ne-a surprins cu un număr special, de data aceasta fără text, doar o interesantă explozie vizuală de culoare şi forme, un […]
Our Lady of Iliniza Norte Remember turning the hairpin twist in the trail and there she was? Mater Dolorosa, alone at 14000 feet. I wanted to linger near that virgin, that nude landscape pocked with cracked lava gullies and lunar chaos. Spirits were everywhere. Pygmy alpacas at trailhead–
Awaken in Darkness Sunday morning. We had gone to sleep in the promise we’d awaken in two hours, spend the early darkness immersing one another in the untold
de Ştefan Bolea
(egoZaur) de Sorin-Mihai Grad Mi-a atras atenția unul dintre cei care așteptau alături de mine sosirea feribotului. Se vedea pe el că fusese sportiv. Probabil că pentru că purta un tricou cu steagul brazilian mi-a trecut prin cap gândul că omul poate jucase cândva fotbal pentru naționala carioca. Însă nu-l deranja nimeni pentru vreun autograf, […]
(pricinaşul de serviciu) de Radu-Ilarion Munteanu Scriam, cu 31 de luni în urmă: Elena Udrea. Alt prototip. Al neamprostiei îmbogăţite. Evităm a face referire, dintr-o minimă decenţă, la amănunte semnificative din biografia ei reală, neoficială. Nici la alte vorbe de clacă. Renunţăm la speculaţii sub demnitatea noastră, deşi ce ar putea avea în comun cele […]