Camera 66(6)

[fragment de roman, editura Crux, 2018]

de Sorin-Mihai Grad

               Se apropia anul 2000 și se zvonea că urma să aducă apocalipsa. Cumva ne-am pomenit și noi dezbătând din greu despre cum ne-ar fi putut afecta treaba asta. Parcă Epi deschisese discuția după ce văzuse un titlu stupid în ceva ziar, iar noi ceilalți, ca de obicei, nu l-am lăsat singur la greu. Până ce s-a trezit Cartofu că de fapt discutam aiurea:

-Dar de ce ne batem noi capul cu convenția asta?

-Ce convenție, meștere? Aproape că nu mai există.

-Nu ăia din guvern, bă, convenția asta cu anii.

-De ce-i convenție? Se măsoară de la nașterea lui Isus.

-Bă Nae, știi când s-a născut de fapt el?

-De Crăciun în anul 0.

-Cine ți-a spus asta?

-Toată lumea.

-Mai precis?

-Se știe că-i așa.

-Poate la voi în sat.

-Ce?

-Lăsând la o parte faptul că nu există dovezi că Isus ar fi trăit cu adevărat, datele atribuite nașterii sale diferă în funcție de sursă.

-Nu se poate!

-Ba se poate, bă Nae, că așa e, are dreptate Cartofu.

-Iar Crăciunu-i de fapt o sărbătoare păgână romană preluată de creștini.

-Nu vă cred!

-Bine că-i crezi pe bandiții de popi.

-Așa că n-are sens să ne pierdem vremea vorbind despre anul 2000.

-Și dacă se sfârșește lumea?

-Are rost să discutăm despre așa ceva?

-Adică?

-Dacă se sfârșește, cui îi pasă? Se închide prăvălia și dispărem. Punct.

-Indiferent dacă discutăm sau nu despre asta. Ai dreptate, pierdem vremea vorbind despre asta.

-Voi v-ați închipuit vreodată că o să ajungeți în anul 2000?

-Păi nu era cazul să ajungem? Nu se mai moare până la douăzeci de ani așa des ca pe vremuri.

-Io nu m-am gândit niciodată la asta.

-Io credeam că vin extratereștrii în anul 2000.

-Batore, tu ai citit cam mult Cutezătorii.

-Voi nu?

-Noi citeam reviste serioase, bă.

-Ce, Playboy?

-Printre altele.

-Fii, bă, serios, ce Playboy citeai tu?

-Nemțesc.

-Alea erau Neckermanne, bă fraiere.

-Neckermannele veneau pentru maică-mea și Playboy pentru taică-meu. Avea el un văr plecat în Germania și ne mai trimitea pachete câteodată.

-Cu literatură capitalistă?

-Ce literatură, bă, maculatură!

-Mai trăiești, bă Nae?

-Până-n 2000, apoi se sfârșește și el cu lumea.

-Mare pierdere, bă.

-Lumea, bineînțeles.

-Și dacă nu se termină nimic în 2000?

-O să ne chinuim mai departe, 2001, 2002, …, 2037. Poate prindem și pensia.

-Cu praștia.

-Și cum o să vorbim despre anii ăia?

-Ce întrebare! Curios mai ești, bă!

-La trecut, după ce-i trăim.

-Nu așa.

-Păi la viitor putem discuta doar despre ce urmează.

-Ba putem și despre trecut. Doar că teoretic.

-Da, anul trecut o să merg la mare.

-Și ce o să fi făcut pe acolo?

-Da, bă, este și un timp în engleză pentru asta, future in the past.

-Glumești.

-Avem și noi viitorul anterior.

-Glumiți amândoi.

-De ce, doctule?

-Pentru că sunteți în ofsaid.

-Cu ce ocazie?

-Are dreptate Hake. Viitorul anterior e tot viitor, iar ăla englezesc e mai ales pentru intenții ratate sau pentru chestii gen știați că.

-Știați că?

-Haideți înapoi la 2000, doar nu vreți să discutăm gramatică la ora asta.

-Zi-ne, bă Sigi, ce mai scria în Cutezătorii despre anul 2000. Cum arătau extratereștrii comuniști?

-Voi observați că spunem ‘94, 1852, dar anul 2000?

-E pentru că nu suntem obișnuiți cu el încă.

-O să vezi că după ce-l spurcăm va rămâne simplu 2000.

-Și cum o să-i zicem?

-Două mii.

-Nu, bă, 0, 00, 000?

-A, asta întrebaseși?

-Bună dimineața!

-Nu știu cum o să-i zicem. Știți careva?

-Hai, care nimerește are martori pentru future in the past.

-Ce?

-Iar o iei pe ogoare, bă, ’te-n past?

-Poate că totuși se termină totul și scăpăm de problemele astea.

-Și și de voi.

-Ce vrei să zici, bă Epi?

-Că nu mai are rost să discutăm. Oricum nu se va întâmpla nimic în 2000.

-Și ce dacă?

-Poate c-o să fie haos în lume.

-Crime, împușcături, execuții, violuri.

-Ce frumos sună, abia aștept să intrăm în anul 2000.

-Da, vine televizorul în realitate.

-Da’ ce, ai văzut vreun viol la televizor?

-Nu le arată direct, dar le-nțelegi.

-Nici în filmele porno nu le arată.

-Poate în alea ieftine la care te uiți tu.

-Ce v-a apucat, bă, cu violurile?

-El a început.

-Nu că tu.

-Bă, care vrea viol să-și bage un castravete-n fund. De-ăla mare fără gust, nu din cei buni. Rapid, fără preludiu și fără lubrifiant.

-Ce-ai, bă Hake? Tu așa ai făcut?

-N-am nimic cu voi, bă, dar cum naiba puteți vorbi așa senin despre violuri? Cine comite așa ceva ar trebui castrat fără anestezie și apoi violat zilnic până crapă.

-De acord.

-Cu drujba chiar.

-Nu, că scapă prea repede.

-Cu un arici atunci.

-Dar bietul arici cu ce-i de vină?

-Nu mai zic nimic, bă, nu se poate discuta cu tine.

-Ei, nu. Dar parcă discuția era despre anul 2000, nu despre violuri și arici.

-Iar mileniul trei va fi religios sau nu va fi deloc.

-Ce??

-Malraux a spus-o, nu eu.

-Era și de mirare ca unul ca tine, Cartofule, să coacă așa ceva.

-Unul ca mine? Cum?

-Necredincios.

-Ce are a face religia cu credința?

-Iar începem?

-Bă, tehnic, mileniul trei începe la 1 ianuarie 2001.

-Ce vorbești?

-Anul 0 nu a existat. Dacă facem abstracție de teoria lui Fomenko, dar hai să nu intrăm în amănunte de-astea, primul mileniu cuprinde anii de la 1 la 1000, inclusiv. Ăsta de acum se termină când scăpăm din 2000.

-Dacă scăpăm.

-Dacă scăpăm, ai dreptate. Așa că mai avem vreme să dezbatem ce și cum o să fie mileniul următor.

-Voi chiar credeți că o să se întâmple ceva când trecem în 2000?

-Nu.

-O să fie artificii mai mari decât de obicei.

-Și cred că mai multe sinucideri. Tot ca de obicei.

-De ce?

-Ca să nu fie surprinși de grozăviile lui 2000.

-Asta e clar, dar de ce sinucideri ca de obicei?

-Pentru că de sărbători unii oameni singuri aleg să se sinucidă.

-Bă Hake, despre crime și violuri nu vrei să vorbim, da’ de sinucideri ne dai voie, ba chiar deschizi tu discuția?

-Sinuciderea e o decizie individuală. Până la urmă faci ce vrei cu tine. Îți lași barbă, îți bagi undeva un piercing, un castravete-n poponeață, mănânci tâmpenii, îți tai venele.

-Așa, și?

-Și nu îi afectezi direct pe alții, ca o crimă sau un viol.

-Cum nu-i afectezi? Cei pe care-i părăsești? Cine te găsește? Ăia nu-s afectați?

-Ba da, dar cred totuși că nu se compară cu celelalte.

-Tu ai văzut până acum vreun mort?

-L-am găsit pe bunicul mort în șură când aveam cinci ani.

-Sinucis?

-Nu. Stop cardiac.

-Și ai încă sechele?

-Nu cred.

-Nici măcar una?

-Bă, 2000?

-Mai lasă-ne cu el. Noapte bună!

#

alte fragmente din acest roman pot fi citite aici, aici și aici