(Studii fantastice)
de Oliviu Crâznic
Despre Sergiu SOMEȘAN (n. 1954) am scris recent, analizându-i șase colectanee de proză scurtă științifico-fantastică, respectiv neofantastică – fantastică (propriu-zis) – gotică:
– Să n-o săruți pe Isabel (Ed. Arania, 2000; Ed. Vremea, 2005);
– Carte de magie (Ed. Arania, 2001; Ed. Vremea, 2005);
– Aproape îngeri (Ed. Cartea Românească, 2004; Ed. Vremea, 2005);
– Numărul Fiarei (Ed. Vremea, 2004);
– Întâlnire cu dragonul (Ed. Etnous, 2015);
– Zbang! Tung! Bung! (Ed. Pavcon, 2021).
Univers lipit cu scoci (Ed. Pavcon, 2021) se menține în aproximativ aceeași zonă literară ca predecesoarele colectanee (cu precizarea că ponderea histrionismului – cu înclinație spre componenta absurdistă – vădește o tendință de creștere).
Primele pagini sunt (într-un mod devenit, putem spune, tradițional pentru S. Someșan) rezervate prozei al cărei titlu a fost împrumutat și colectaneului în ansamblu: Univers lipit cu scoci. Narațiunea în cauză deschide, de asemenea, un ciclu epic pe care l-am putea intitula Martin – Pontin, după numele președinților (american și, respectiv, rus) care apar în segmentele acestuia. Prima parte a povestirii sondează misterul descoperirii unui monolit de origine necunoscută (purtându-ne, astfel, gândul spre cazul real al faimosului Monolit din Utah, descoperit în anul 2020), care pune pe jar Marile Puteri Politice occidentale și orientale. A doua parte a povestirii ar fi fost, însă, preferabil să lipsească: pe de o parte, seamănă cu alt text semnat de S. Someșan și publicat chiar în prezentul colectaneu (Răzbunarea walkiriei); pe de altă parte, ideea că un student brașovean îndrăgostit (și naiv) ar putea controla un fenomen cosmic în fața căruia toți savanții de seamă ai Lumii (aceștia beneficiind, în vederea studierii fenomenului respectiv, de acces nelimitat la uriașe resurse teoretice și practice) se dovedesc a fi total neputincioși depășește, în opinia noastră, limitele convenției de suspendare a neîncrederii (încheiate în mod necesar și, totodată, tacit între autor și cititor în domeniul ficțiunii speculative[1]). De altfel, operațiunea la care face referire titlul povestirii are loc la finalul primei părți a acesteia – nefiind, prin urmare, necesar un alt deznodământ.
Cavalerul negru al Apocalipsei constituie al doilea segment al ciclului epic Martin – Pontin, președinții SUA și Rusiei (cu care am făcut cunoștință în textul anterior) și președintele Chinei (proaspăt intrat în scenă) văzându-se obligați să facă față, împreună, noii amenințări globale: o gigantică astronavă extraterestră (premiza amintește de filmul artistic Ziua Independenței[2], dar intriga evoluează într-o altă direcție, de sorginte neofantastico-teologică) acoperă cerul planetei noastre cu un nor rezidual straniu, prin care nu răzbat razele Soarelui.
În schița Conversație la cafenea, un scriitor cu imaginație debordantă primește o vizită și o cerere de ajutor de la … Universul în persoană.
Povestirea În așteptarea lui Mesia asigură, credem, punctul de interes maxim al colectaneului: tatăl unei fetițe achiziționează pentru aceasta un android cucernic, vândut la preț redus din cauza faptului că obișnuiește să citească Biblia.
Loteria genetică începe extrem de promițător, dându-ne speranța că ar putea fi un segment al ciclului închinat de autor straniei lumi a artiștilor de circ (precum ale sale Rafael și Cel din urmă unicorn, despre care am scris cu altă ocazie) ori o povestire bioSF. Din păcate, însă, povestirea se dovedește a nu avea legătură cu menționatul ciclu, alunecând și în afara sferei științifico-fantasticului, prin răsturnarea de situație de natură neofantastică (prea) histrionico-absurdistă.
O rază prostuță de soare ne prezintă o bizară aventură trăită de un aviator britanic în Al Doilea Război Mondial: doborât de nemți într-un deșert din nordul Africii, este salvat prin intervenția unei entități cosmice îndrăgostite.
În Răzbunarea walkiriei, facem cunoștință cu un student genial pus pe fapte mari și, totodată, aflăm, pe scurt, istoria reală a experimentelor prin care, în anii 1960, s-a crezut că se descoperise o metodă de polimerizare a apei.
Uimitoarele aventuri ale unui inseminator exploatează teoria conform căreia specia umană ar fi apărut ca urmare a fecundării hominidelor dinainte de „Homo sapiens” de către vizitatori extratereștri (teorie alimentată și de unele mențiuni din Biblie, spre exemplu: „s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii”). Inspirați de această teorie, oamenii din viitorul zugrăvit de S. Someșan trimit „inseminatori” pe planetele ai căror locuitori se află încă într-un stadiu incipient de evoluție; consecințele sunt, după cum puteți bănui, amuzante.
În Veriga lipsă sunt eu, ființe umane cu un coeficient de inteligență scăzut sunt fabricate, prin inginerie genetică, la cerere, pentru a fi exploatate – până când un îngrijitor lipsit de însemnătate (și frustrat) ia o hotărâre care va conduce la apariția supraomului.
În sfârșit, Un elicopter îndrăgostit, este, după cum aflăm încă din titlu, povest(ir)ea unui aparat de zbor („prototip din noua serie de elicoptere autonome de salvare”) dotat cu inteligență artificială, care se dovedește a fi capabil și de sentimente umane; ajutat și de bărbatul care îl crease, el va cuceri inima unei celebre cântărețe.
Acestea fiind zise (în fapt, scrise), așteptăm cu interes viitorul colectaneu de proză scurtă științifico-fantastică/neofantastică/fantastică/gotică al autorului care, de ani buni (după cum am arătat), reușește să rămână reprezentativ pentru speciile literare menționate; reușită deloc facilă, căci puțini scriitori români s-au dovedit capabili să își mențină, în această arie literară, vreme îndelungată, atât prolificitatea, cât și calitatea constant peste medie a scriiturii[3].
#Note
[1] După cum am explicat cu altă ocazie, ficțiunea speculativă reunește opere literare (aparținând unor specii literare diverse) ale căror intrigi sunt țesute în jurul întrebării „Ce ar fi dacă … ?”
[2] Independence Day (R. Emmerich, 1996).
[3] Un alt asemenea exemplu, la care ne gândim în mod automat și inevitabil, ar fi regretatul Liviu Radu, prea devreme plecat, însă (în anul 2015: odihnească-se în pace!) din lumea noastră – nu și din lumea literaturii românești și universale care i-a încorporat, pentru vecie, remarcabilele creații.
A se vedea și O. Crâznic, Florin Pîtea: O introducere în opera lui Liviu Radu (https://egophobia.ro/?p=10742).