de fapt eu nu plec
în memoria lui Constantin Virgil Bănescu de Marius-Iulian Stancu eu vin cu paşi potriviţi să nu-mi trădez nerăbdarea cu palmele în care am strâns aşteptări de fapt eu nu urc nu cobor va trebui doar să înveţi să mă vezi şi altfel
Virgil de la Vârfuri
de Eliza Nicolăină A Sărit Din şotron Afară De tot
domnule bănescu
de Sorin Despot ştiţi domnule bănescu acum un zîmbet cîteva bucăţi de ciocolată albă ne-ar trebui o vară de sfîrşit de vară cum bine spuneaţi şi o astfel de vară confuză v-a sfîrşit
piatră
lui Virgil de Mugur Grosu toţi vor fugi din oraş în aceeaşi zi. te vei trezi singur ca un cuvânt al unei limbi dispărute săpat în piatră.
Not To Be
de Ştefan Bolea “The more I drink, the more I see That suicide could be the key To the place called paradise Where pain not dwells, not hate nor lies…” [Tiamat, Sleeping Beauty] L-am cunoscut pe Virgil la primul Prometheus din 2003. Era de departe cel mai talentat poet de-acolo dar n-a luat nici un […]
La plecare
de Claudiu Komartin Am scris o singură dată, chiar în EgoPHobia, despre Constantin Virgil Bănescu: tocmai îi apăruse acelaşi cer ce nu e, căreia-i fusesem, cred, primul lector. După trei ani, Bobiţă a ales să încheie de unul singur conturile cu o existenţă care devenise pur şi simplu prea greu de îndurat. Ne îndepărtaserăm în […]
Constantin Virgil Bănescu [1982-2009]
de Oana Cătălina Ninu Cred că îl ştiam din 2000, dintr-o tabără de poezie la Poiana Pinului. Nu am făcut cunoştinţă atunci. Ştiam doar că la 17-18 ani deja câştigase premii de literatură şi participase la festivaluri în Germania. Printre noi cei de atunci, era un fenomen. Printre noi, cei de acum, continuă să fie […]
Sufletul lui Bobiţă
de Mihail Vakulovski am fost acasă, în linişte, departe de oraşe şi fără internet, abia m-am întors şi am deschis netul, să văd Suplimentul Tiuk! de la Observator Cultural, dar am zărit, pe partea dreaptă: Constantin Virgil Bănescu (1982-2009). Bobiţă? NU cred… nu-mi vine să cred… nu vreau să cred… nu am fost prieteni, ne-am […]
Bobiţă, Virgil, Bănescu
de Un_Cristian La început a fost Bobiţă. Un tânăr care-mi povestea cu calm despre iubiri pierdute şi dragoste neîmpărtăşită. Se mutase-n Bucureşti şi făcuse ceea ce numai Ianuş mai îndrăznise să ceară – legitimarea prin poezie. Mersese la decanatul facultăţii de litere şi-i ceruse decanului să fie admis la facultate pentru că era poet.