critică

Cartea de magie a lui Sergiu Someșan

(Studii fantastice) de Oliviu Crâznic Despre Sergiu SOMEȘAN (n. 1954) am mai scris, analizând, de curând chiar, primul său colectaneu de proză scurtă (științifico-fantastică) – Să n-o săruți pe Isabel (Ed. Arania, 2000; Ed. Vremea, 2005). Având în vedere faptul că lectura în cauză a fost una plăcută, am decis să ne îndreptăm atenția și […]

Stephen King – “Culoarul morții”

(arena culturală: cartea & filmul) de Alexandra Medaru Stephen King (n. 1947) este un scriitor american de horror, supranatural, suspans, crimă și SF&F. Supranumit Regele, acesta a publicat șaizeci și patru de romane, de-a lungul carierei, inclusiv sub pseudonimul de Richard Bachman. La aceste opere se adaugă cinci cărți de non-ficțiune și două sute de […]

Cezar Petrescu și misterul „Fantasticului interior” [V]

(Studii fantastice) de Oliviu Crâznic Ne-am ocupat, în a patra parte a acestui studiu, de prozele cezarpetresciene aparținând categoriei estetice a macabrului (Povestire de iarnă; Somnul; Fereastra; dar și Râsul), precum și de legătura acestora (mai mult sau mai puțin strânsă) cu subciclul epic Fantasticul interior, străduindu-ne să o lămurim. Am propus, totodată, o desprindere […]

Despre îngeri și alte creaturi artificiale (cu sau fără suflet)

#traiestefantastic de Andreea Sterea Este foarte posibil ca romanul  Ultimul înger – Prima I.A. – al doilea din ceea ce autorul numește Trilogia Imperiului IA (deși eu personal cred că ar trebui să fie patru cărți în acest univers pentru a avea o poveste completă) – să supere câțiva oameni.

Clironomica Antoniei

(Studii fantastice) de Oliviu Crâznic Doina ROMAN este antreprenoare, poetă (Maestrul și jumătate lebădă, Ed. Agol, 2014; coautor G. Gherbăluță) și romancieră (Pragul, Ed. Tracus Arte, 2014, 2016; Pragul 2: Umbra martor, Ed. Tracus Arte, 2015, 2016; Pragul 3: Ultimul trimis oserp, Ed. Tracus Arte, 2016; Prea mulți zei pentru un deșert, Ed. Paralela 45, […]

Isabel și apele Timpului

(Studii fantastice) de Oliviu Crâznic Sergiu SOMEȘAN (n. 1954) este un scriitor premiat, prolific și versatil, cu o bibliografie prea bogată pentru a o reproduce aici; suficient să precizăm faptul că titlurile din care este compusă aceasta se încadrează în genuri și specii literare diverse, de la liric la epic și de la roman științifico-fantastic […]

Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor

o istorie de buzunar de Ana-Maria Negrilă            Georg Captivus Septemcastrensis este autorul lui Tractatus de moribus, condictionibus et nequicia Turcorum (Tratat despre obiceiurile, ceremoniile și infamia turcilor) o lucrare de largă circulație începând cu secolul al XV-lea. Georg (Georgius), cunoscut sub diferite nume, se naște în 1422, în apropierea orașului […]

Dragoste, război, fantasme

(Studii fantastice) de Oliviu Crâznic Marius Albert NEGUȚ (n. 1976) este scriitor premiat, bibliografia sa cuprinzând: Îngeri rătăciți (Ed. Libris Editorial, 2016); Inocența păcatului (Ed. Libris Editorial, 2017); Din altă viață: Jurnal de copil (Ed. Libris Editorial, 2018); Din altă viață: C.V. de Golan (Ed. Libris Editorial, 2019); Cerberus (Ed. Polirom, 2020); Din altă viață: […]

Cezar Petrescu și misterul „Fantasticului interior” [IV]

(Studii fantastice) de Oliviu Crâznic Am văzut, în a treia parte a acestui studiu, care sunt operele incluse de către Cz. Petrescu în structura „definitivă” a subciclului epic Fantasticul interior. Această restructurare, după cum am menționat, nu a fost, însă, realizată într-un mod inspirat, autorul eliminând din subciclu alte proze decât ar fi fost, în […]

Marțialitatea ca esență a etosului românesc vechi

[Mihai-Andrei Aldea, Cum luptau Românii?, Ed. Evdokimos, 2019] de Oliviu Crâznic Mihai-Andrei Aldea (n. 1973) este teolog, filolog, istoric și, nu în ultimul rând, scriitor. Operele sale literare publicate la diverse edituri reflectă pregătirea de specialitate a autorului, fie că respectivele opere aparțin stilului funcțional beletristic, genului liric (Zboruri, 2005; Între vise … și … […]

Scroll to top