[interviu cu Gelu Vlaşin]

de Cristina Nemerovschi

prima parte a acestui interviu poate fi citită aici

#

Autentic înseamnă în primul rând să reuşeşti să transmiţi prin intermediul a ceea ce scrii trăirile tale, stările miraculoase pe care le-ai parcurs, întâmplările existenţiale

EPH: În ce constă autenticitatea unui scriitor astăzi?

G. V.: Oho, grea întrebare. Dacă ar fi să rostim nişte adevăruri asumate, cred că sunt foarte puţini scriitori autentici astăzi. Autentic înseamnă automat să te raportezi la tot ce s-a scris până la tine. Eu am în bibliotecă vreo 3000 de volume. Constat înciudat, cu stupoare, că nu am citit mai mult de 1000. Cum aş putea spune atunci că sunt autentic? Autentic înseamnă să te raportezi la tot ce s-a scris la tine până în momentul respectiv. În acelaşi timp pot spune cu certitudine că autentic înseamnă în primul rând să reuşeşti să transmiţi prin intermediul a ceea ce scrii trăirile tale, stările miraculoase pe care le-ai parcurs, întâmplările existenţiale. Sunt unii care ar putea spune că nu cred în ipostaza asta de a transmite stări. Lor le-aş putea răspunde foarte simplu – şi tu ce faci? Te aşezi la masa de scris şi spui: acum construiesc un poem. Pentru că a scris unu’ un poem despre varză, acum scriu şi eu unul despre conopidă. Te aşezi la masă şi zici: “conopida are nişte frunze şi pe frunze e o omidă şi din ochii ei portocalii tâşnesc nişte fântâni artiziene”. Pac, ai scris un poem, îţi spui că eşti poet. Să fim serioşi. Construcţiile poetice sunt bune pentru constructori şi durează la fel cum durează o construcţie din ziua de astăzi – făcută din elemente care la cea mai mică adiere de vânt se vor prăbuşi. Ferice de noi că nu avem adieri atât de mari şi cutremurele atât de trâmbiţate nu şi-au făcut încă apariţia. După un cutremur în literatura română actuală vor rămâne foarte puţine elemente de susţinere. Read the rest of this entry »

Invitatul din EgoPHobia #27, Gelu Vlaşin, a debutat editorial la o vârstă la care mulţi dintre cei publicaţi prea devreme şi scoşi prea mult în evidenţă au părăsit deja prima linie a literaturii, dacă n-au abandonat-o deja. Prima carte a poetului născut în 1966 la Telciu [BN] a apărut în 1999, astfel că mulţi, mai mult sau mai puţin cititori, l-au asociat douămiiiştilor, ceea ce l-a determinat să scrie Manifestul deprimist. Viaţa sa se împarte între Telciu, Bucureşti şi Madrid, este căsătorit cu cântăreaţa Cristina Vlaşin şi are un copil Darius Andrei.

Gelu Vlaşin a publicat până acum 4 cărţi de poezie [Tratat la psihiatrie, Editura Vinea, 1999 / Editura Liternet, 2006; Atac de panică, Editura Noesis, 2000 / Editura Muzeul Literaturii Române, 2002; Poemul Turn, Editura Muzeul Literaturii Române, 2001 / Editura Liternet, 2003; Ultima suflare, Editura Azero, 2005], reunite ulterior în volumul Omul decor, apărut la Editura Brumar în 2009, şi una de eseuri-articole-notiţe [Don Quijote Rătăcitorul, Editura Eikon, 2009]. Un nou volum de poezie, ayla, din care ne-a oferit câteva poeme pentru acest număr al EgoPHobia îi va apărea în curând la Editura Cartea Românească.

Dintre premiile literare primite de el amintim: Premiul Tertulia Cerro Almodovar [Madrid, 2004], Premiul Puertas Abiertas [Madrid , 2002], Premiul acordat de Uniunea Scriitorilor din România – Colocviile Coşbuc [2000], Premiul pentru debut al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti [1999], Premiul Festivalului Internaţional Sighet [2000], Marele Premiu Ion Vinea [1999], Premiul Cristian Popescu [1999], Premiul Saloanelor Liviu Rebreanu [1999].

Este iniţiatorul şi administratorul comunităţii online Reţeaua literară şi a fost asociat la proiectul Ringul de vorbe. Organizează tabere şi evenimente literare la Pensiunea Vlaşinilor din Telciu. Este membru al Uniunea Scriitorilor din România, făcând parte din consiliul naţional al acesteia din 2009, al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, unde face parte din comitetul de conducere al secţiei de poezie şi al Asociaţiei hispano-române Dialog European, al cărei preşedinte este, fiind şi prim-vicepreşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Româneşti din Spania.

[Gelu Vlaşin - Don Quijote Rătăcitorul, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009]

de Patrick Călinescu

De regulă, jocul intertextual, dintre cărţile „cervanteşti” şi cele ale lui Cervantes însuşi, se menţine în parametrii săi ludici şi funcţionează astfel numai dacă respectă două reguli fundamentale. Prima constrânge jocul intertextual să fie direct: legătura dintre textele „cervanteşti” şi cele scrise de Cervantes trebuie să fie nemijlocită. A doua impune jocului intertextual să rămână, pe toată durata sa textuală, contextualizat în însuşi contextul în care l-a fixat Cervantes însuşi. Astfel, cărţile „cervanteşti”, pentru a fi percepute în continuare drept „cărţi cervanteşti”, trebuie atât să păstreze o linie directă cu cele scrise de Cervantes cât şi să nu fie de-contextualizate în trecerea de la Cervantes la autorii lor. Read the rest of this entry »

[Gelu Vlaşin - Poemul turn, Colecţia "Biblioteca Bucureşti" - Editura Muzeul Literaturii Române, 2001, Editura Liternet, 2003]

de Luiza Mitu

„Poemul turn”…mi se pare cel mai bine gândit ciclu de poeme marca Gelu Vlaşin; în primul rând ca structură. Am descoperit la Gelu Vlaşin, şi în special prin acest ciclu, o religie a poeziei gândită bidimensional, ceea ce obligă cititorul la o lectură suprapusă. Textul propriu-zis, care poartă în el toate încărcăturile unui cotidian tranşant, este dublat de titluri care trimit la credinţa hindusă. Numele este, în cazul acesta, destinul poemului, pecetea sa. Totul începe de la tema pe care o dezvoltă în acest ciclu: moartea. Ei bine, ce se mai poate scrie despre moarte? Nu prea multe. Originalitatea poetului nu vine din inventarea unei noi filosofii a morţii, ci din modul în care tratează această temă. Mai întâi inventează un turn. Ca să fie uşor de identificat turnul va fi unul de cristal. Astfel, toţi cei interesaţi să–l viziteze vor exclama cu uşurinţă: Acesta este turnul lui Gelu Vlaşin. Iar eu, care am văzut deja turnul, pot spune: Acesta este manifestul poetic al lui Vlaşin, manifest care poartă numele de „Cuvântul înainte de turn”. Read the rest of this entry »

[Gelu Vlaşin - Tratat la psihiatrie, Editura Vinea, Bucureşti, 1999, Editura Liternet, 2006; Atac de panică, Editura Noesis, Bucureşti, 2000, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2002; Poemul turn, Colecţia "Biblioteca Bucureşti" - Editura Muzeul Literaturii Române, 2001, Editura Liternet, 2003; Ultima suflare, Editura Azero, 2005]

de Igor Ursenco

1. Un traseu iniţiatic cu matrice hidro-stilistică
(Prolegomene la toposul psiho-geografic al poetului Gelu Vlaşin)

MEMENTO:
”rămăsesem de unul singur / eu / care iubeam / singurătatea / într-o jumătate /de cameră / cu / o jumătate de lumînare / aprinsă pe jumătate / ceasul / se oprise / la / jumătate pe o / jumătate de / şifonier /
(jumătatea mea dispăruse)”,
Gelu Vlaşin, Prolog la ”atac de panică”

Începutul capricios al lunii aprilie curent l-am sacrificat unei deplasări (cu ruta ocolitoare ”Baia Mare–Salva–Năsăud–Bistriţa”) dovedită pe deplin iniţiatică.

Abia ieşit de sub dominaţia colinelor pitoreşti pierdute ici-colo printre drumurile serpentine, că am şi fost obligat să îmi pun ad hoc mantia de translator şi traducător: pentru o companie din Ucraina, dornică să construiască în localitatea bistriţeană Salva o hidrocentrală. Aşa cum avea să aflu ulterior, evaluatorii ucraineni au optat metodic pentru o ”descindere energetică” mítică prin excelenţă: acolo unde rîul Someşul Mare ia în piept tiparele inevitabile ale afluentului Sălăuţa. Astfel că se poate vorbi despre confluenţa celor două cursuri de apă – în soarta celor aflaţi în zonă -aproape ca despre o matrice impregnatoare blagiană. Read the rest of this entry »

[Gelu Vlaşin - Atac de panică,
Editura Noesis, Bucureşti, 2000, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2002]

de Ormeny Francisc Norbert

Locuim o realitate ciudată, mai bine zis ciudat de exasperantă în care „nimic nu se sfârşeşte şi nimic nu începe.” O lume de o circularitate exasperantă prin care timpul trece ca un marfar surd, greoi şi ursuz pe linia vieţii spre un nicăieri irecuperabil în reprezentări. Timpul aducându-ţi moarte şi oboaseala în oase e „trenul cotropindu-ţi arterele prin care au început să curgă vagoanele cuşetă.” Asemeni roţilor acestuia, „cutremurele nu mai contenesc cu huruitul lor asurzitor.” Oamenii locuiesc nişte spaţii intermediare interminabile, reci interstiţii asemeni spaţiilor albe dintre cuvinte (între cuvinte  ca între ziduri „nimeni nu mai trece dincolo de cuvinte”) ori tăcerilor surde dintre notele muzicale (note muzicale înţelese ca o „galaxie de silabe unde verbul tău şi-a făcut o clonă”) – mai clar spus, cu verbul inautentificat, trăiesc în aşteptare până când „li se rotunjesc genunchii de la atâta aşteptare”, în suspans, în catalepsie. Read the rest of this entry »

[Gelu Vlaşin - Tratat la psihiatrie, Editura Vinea, Bucureşti, 1999, Editura Liternet, 2006]

de Cristina Nemerovschi

Motto: “eu/n-o să mai fac/poze voalate cu/vieţile tale/triste şi tu/n-o să/mai fii/albă ca zăpada pentru/piticii mei” [Gelu Vlaşin, acromegalie, tratat la psihiatrie]

Tratat la psihiatrie, volumul de debut al poetului Gelu Vlaşin, s-a intitulat iniţial Tratat de psihiatrie şi, după cum mărturiseşte autorul, a fost o trecere în revistă a unor simptome de boli psihice de care tânărul poet era convins că suferă, la acea vreme. Volumul îşi poartă lectorul prin intimitatea unor senzaţii stranii şi puternice care, pentru un neiniţiat, pot fi deprimante sau chiar înfricoşătoare prin îndepărtarea lor de explicabilul, raţionalul şi normalul cu care acesta se întâlneşte în experienţele sale cotidiene şi mai ales printr-o spargere a acestor senzaţii, printr-o discontinuitate care, întrerupând şirul firesc al curgerii, scoate la iveală asocieri mai rar întâlnite. Când este vorba de poezie însă, normalitatea şi nebunia conspiră la relativizarea graniţei dintre ele, făcând schimb de senzaţii asemeni unor vechi prieteni care se întâlnesc la un păhărel şi îşi deapănă ultimele întâmplări şi gânduri. Dacă simptomele enumerate şi intens poetizate (în sensul bun al termenului) de Vlaşin în Tratat la psihiatrie ar trebui să aibă şi o coloană sonoră, aceasta ar fi, fără-ndoială, un blues monoton, repetitiv, colorat în mov sau poate gri. Read the rest of this entry »

de Gelu Vlaşin

***

când fac dragoste
ayla se ascunde
printre nişte degete
în formă de
plante carnivore
devine un fel de
pasăre aşezată în mijlocul
unui cerc multicolor
mijlocul ei din mijlocul cercului
este mijlocul lumii
de acolo ţipătul ei
mă imbrăţişează
când fac dragoste
simt deasupra lumii
un altfel de cer Read the rest of this entry »

[Gelu Vlaşin - Omul decor, Editura Brumar, 2009]

de Petrişor Militaru

După citirea cărţii lui Gelu Vlaşin, structurată în patru episoade lirice relativ distincte, am avut următoarele impresii: pe de o parte, este o carte care ne oferă nişte puncte de reper, poate cele patru puncte cardinale ale universului său poetic, pe de altă parte, mă aştept ca, de aici înainte, să înceapă o nouă vârstă poetică (o nouă suflare, aş zice dacă aş vrea să-l parafrazez pe autor). Prin prisma acestor impresii mi-am propus să ofer o grilă de lectură, grilă care mi s-a parut cea mai potrivită pentru acest tip de poezie şi care este menită să ne facă să vedem poezia lui Vlaşin din alt unchi hermeneutic. Read the rest of this entry »