_rubrici

Cele patruzeci de legi ale iubirii

o istorie de buzunar de Ana-Maria Negrilă             Pentru cititorul occidental, cărțile lui Elif Shafak pot pune numeroase probleme legate de înțelegerea unei civilizații care a fost de cele mai mult ori prezentată eronat și care, în ciuda legăturilor de secole cu Occidentul, a rămas puțin cunoscută, fiind întruchiparea dușmanului, a cotropitorului.             Iubire, dragoste […]

Două moduri de negare a voinței

(phobia perennis)                                                                                                             de David Mândruț În prezentul eseul vom încerca să delimităm o distincție fundamentală în cadrul filosofiei schopenhaueriene. Pe scurt, pornind de la noțiunea schopenhaueriană  de negare a voinței de a trăi, concept fundamental al eticii acestuia, vom încerca să demonstrăm că această negare îmbracă o structură duală, respectiv putem afirma existența unei […]

Patologia nerăbdării

(pași mărunți) de Gelu Teampău             Cât de banală este afirmaţia că trăim în epoca vitezei! Astăzi, când progresul tehnologic a dus la scurtarea sau chiar la dispariţia distanţelor geografice în comunicare, nici nu ne mai putem imagina lumea de acum cincizeci de ani, necum cea de acum câteva secole. Putem dialoga, putem încheia afaceri […]

Fragmente și îndoieli

(antifilosofie) de Mihai Pavel Un drum până la cimitir ne-ar putea scuti de mai multe decepții decât toată esența stoicismului. Vulgaritatea superficială a tuturor problemelor este suportabilă doar datorită ideii de moarte.    Schizofrenul este singurul om ce a înțeles vreodată cu adevărat fericirea.

Poeme de Cristina Alexandra Boncea

(Lecturi potrivite/recomandate de Alexandra) vremea pentru scris   puteri se revelează, cum n-aș mai fi crezut atins-am doar cu degetul cerul nemărginit și prin universalii eu doar m-am perindat acum pătrund de-a dreptul, acum m-am transformat

apocalipsa după heidegger [1-3]

(#gnostice) de Marius-Iulian Stancu [1] știm – ființă și timp, cartea cu care trebuia să înceapă, dar cu care s-a sfârșit filosofia, e un proiect fără final. monumentala construcție heideggeriană a fost abandonată [nu ca eșec, ci cu sensul descoperirii unei dispoziții fundamentale a ființei umane care trebuie să se afle «mereu în trecere  și […]

status 1.11

(ca prin oglindă) de Marius-Iulian Stancu «stăpânitorul lumii acesteia» [ioan 12, 31] este un muzicolog. nu degeaba dorea platon să le impună canoane muzicienilor și poeților [«nicăieri nu se schimbă canoanele muzicale, fără schimbarea legilor politice» – republica]. iată de ce primii creștini au respins reprezentațiile teatrale [de spectaculis]. adevărata revoluție a avut loc în […]

Granițe

(egoZaur) de Sorin-Mihai Grad Unde dispare granița dintre autor și operă? Apreciezi unele producții artistice pe care altfel le-ai ignora, doar pentru că ai păreri bune despre autorii lor? Ce faci cu operele unor autori pe care din punct de vedere uman îi detești? Dar cu unele legate într-un fel sa altul de activități ilegale? […]

O zi din viața fără zile

proză selectată din grupul “Proză şi eseuri” – facebook [prima selecţie] de Erika Bloj Uneori ai spune că sunt doar nopți. Te trezești cu perna lipită de obraz, părul într-o dezordine mondială, bașca te mai trage de buci și o migrenă. Plm, îmi pulsează jumătate de frunte, în timp ce cealaltă jumătate e amorțită ca […]

Ce-o fi, un bărbat locuit de-un mort, ori o moartă ce s-a instalat în el?

proză selectată din grupul “Proză şi eseuri” – facebook [prima selecţie] de Dragoş Vişan A fi locuit de-o femeie acidă, mai guralivă decât altele, nu-i era dat lui Peter să accepte. Mulți care-l vedeau îi spuneau că are un chip de om ce poate fi batjocorit, că nu sunt trăsături hotărâte masculine cele atât de […]

Scroll to top