Plăcinte cu politică amară de pestréf
de Mihai Bogdan Lupescu Cronica unor „poale-n cap” învârtite și învârteli anunțate și pronunțate, vorba genunche-rului, cu subiect și predicat. O satiră comică, dar serioasă, pentru puținii noștri gânditori.
e-revista EgoPHobia - ISSN 1584-6210
de Mihai Bogdan Lupescu Cronica unor „poale-n cap” învârtite și învârteli anunțate și pronunțate, vorba genunche-rului, cu subiect și predicat. O satiră comică, dar serioasă, pentru puținii noștri gânditori.
(egoZaur) de Sorin-Mihai Grad E aceeași poveste, la fiecare număr al EgoPHobia textul meu din cadrul rubricii „egoZaur” rămâne ultimul ajuns pe site. Deseori, nu e nici măcar terminat când sumarul e făcut public și numărul devine, astfel, oficial lansat. Știu, în loc să mă plâng și să-mi fac publică încapacitatea de a-mi organiza timpul, […]
(pricinaşul de serviciu) de Radu-Ilarion Munteanu Dincolo de restrictiile staliniste, supravegheate de Mihai Roller, figura lui Ion Ghica n-a prea ieşit în relief nici după ’90. A fost nu numai prieten cu întreaga generaţie paşoptistă, a participat la cele mai multe acţiuni ale membrilor acesteia. Prestigioasa revistă Historia, sub semnătura lui Mihai Popa, îl numeşte […]
(pași mărunți) de Gelu Teampău Un vechi cuplu şi-a croit din nou calea spre interesul public, stimulând atât producţia studiilor de specialitate, cât şi bârfele de cafenea: Mythos şi Logos. Este la modă a exploata falia de netrecut dintre cele două sfere ale psihismului individual şi colectiv. Definiţiile oferite în dicţionare scot în evidenţă dimensiunea […]
(egoZaur) de Sorin-Mihai Grad euimea noastră [cu cine poți vorbi cinstit despre durere dacă nu singur?] îți mai amintești cum era când nu ne durea nimic?
de Oliviu Crâznic Fără îndoială că toți am trecut, la un moment dat, prin penibila situație în care, rostind cuvinte precum „din cauza” ori „datorită”, ni s-a atras mustrător atenția că nu vorbim corect – pentru că locuțiunea prepozițională „din cauza” are – nu-i așa? – conotații negative, pe când prepoziția „datorită”, dimpotrivă, are conotații […]
de Oliviu Crâznic În toate îndrumarele stilistice, găsim enumerate calitățile generale ale stilului literar – enumerare din cuprinsul căreia nu lipsește niciodată claritatea stilului. Cuvântul „roman”, scris ori pronunțat în afara unui context ori plasat într-un context lipsit de lămuriri suplimentare (a se vedea, de pildă, titlul prezentelor considerente), nu permite identificarea unui înțeles (iată, […]
(egoZaur) de Sorin-Mihai Grad Știți povestea, noi, românii, suntem cei mai cei, grădinarii maicii domnului și, printre altele, am fi patentat bunul simț dacă acesta ne-ar fi permis-o. Iar în orice nu ne reușește, eroarea noastră e cel mult de a fi avut încredere în cine nu trebuia, vinovați cu adevărat fiind mereu alții. Spre […]
(pricinaşul de serviciu) După ultimele 3 articole de rubrică apreciez ca e timpul să folosesc spaţiul acestuia pentru a face cunoscute unele analize ale comentatorilor geopolitici cu notorietate stabilită. Astfel, Rusia, problema majoră a existenţei umanităţii, împlineşte un an ca meta şi mega subiect al rubricii. Iată o analiză a cercetătorului Silviu Nate, cadru universitar […]
[sau Despre contribuțiile rockului românesc la o copilărie împlinită] de Ștefan Dumitraș 1. Preambul Cu toate că sunt obligat să rămân distant față de subiectivism, că am datoria de a elimina până și ultimele reminiscențe ale afectelor personale, îmi vine greu să vorbesc despre acest obiect care în mod hotărât a avut o profundă înrâurire […]