Patrick Călinescu

Idealizarea realului şi realificarea idealului în bolnavul ghinionist ideal şi norocos real

[Robert Marius Dincă – Canapeaua, EgoPHobia #26] (egOPHob) de Patrick Călinescu   Am să fac o excepţie şi am să mă confrunt cu literalul. În cazul de faţă, al prozei despre care am să spun în continuare câte ceva, literarul mi se pare a fi făcut un pas în spate, pentru a rămâne aşa până […]

soni: romanul jumătăţilor de împliniri

[Andrei Ruse – soni, ediţia a II-a, editura Tritonic, 2009] de Patrick Călinescu E destul de greu să faci recenzia unui roman care, vorba autorului său, „are de toate” (2009: 110) în el. În cazul de faţă, în afară de „moarte şi sex”, cel puţin în variantă comercială, Soni de Andrei Ruse mai are între […]

Întoarcerea la postmodernism

[Radu Părpăuţă – Până la Dumnezeu şi încă…, EgoPHobia #25] (egOPHob) de Patrick Călinescu Deşi nimeni nu ştie, cu precizie, ce e postmodernismul, el este, cu siguranţă, mai viu ca niciodată şi, surprinzător poate, mai împrăştiat în nenumărate definiţii ca oricând. Deşi toţi au fost de acord, într-un fel sau altul, că postmodernismul trebuie să […]

Complexul de „naţionalizare”: scriitori prinşi între limbă şi univers literar

de Patrick Călinescu În concluzie, ce-l face pe un scriitor să aparţină unui anumit spaţiu cultural? Ce îl naţionalizează, într-o direcţie sau alta, pe scriitorul respectiv? Această întrebare este în special obsesiv-dureroasă pentru literatura română, pentru că unii dintre cei mai importanţi scriitori români nu sunt scriitori români decât în urma unui proces, i-aş zice, […]

Mic tratat de cosmogonie adamică şi de escatologie evică

[Alexandru Potcoavă – Cum începe povestea, EgoPHobia #24] (egOPHob) de Patrick Călinescu De multe ori, simplitatea eludează. Paradoxal, ea poate deveni un obstacol în calea interpretării. Cu cât un text este mai simplu scris, cu atât critica se strecoară în miezul său cu mai mare greutate. Cuvintele obişnuite, folosite într-un registru familiar, în loc să […]

Relaţia poeziei cu istoria în istoria poeziei

[Ştefan Bolea – Noaptea instinctelor, editura Brumar, 2009] de Patrick Călinescu Pentru că poezia este gând, şi nu faptă, s-ar părea, la această primă vedere, că poezia – în sine – nu are istorie. O consecinţă imediată a unei astfel de afirmaţii ar fi că poezia este – în sine – fie anistorică (dacă preferăm […]

Sinuciderile Miţucăi

de Patrick Călinescu Nu mai era curent în priză, aşa că nu mai avea cum să se sinucidă. O verificase chiar ea în persoană, cu propriile ei zece degete, însă şi bruma de curent ce mai venea din priză se zvântase parcă de tot, iar unghiile ei zece nu mai fură ciupite, orişicât de puţin, […]

Constantin Virgil Bănescu şi epistemologia sinuciderii

de Patrick Călinescu Când am scris Stele verzi, am plecat de la ideea – simplă sau extravagantă – că sinuciderea este singurul loc în care sinucigaşul – actorul (în sens etimologic şi chiar semiotic) sinuciderii – (mai) poate fi singur. În romanul meu, aşadar, sinuciderea are un sens pozitiv şi benefic: ea devine un act […]

Ultima proză

de Patrick Călinescu Nu ştiu cum să fac să regret mai mult… Doctorul era îmbrăcat alb ca varul când se scuzase că nu ştie cum să facă să-i pară mai rău decât îi părea deja, iar faţa i se defectase în această neştiinţă sentimentală – sau, cum i-ar fi zis în facultate, senzuală – ca […]

Stele verzi [10]

de Patrick Călinescu O cină mai târziu se întâlniră din nou. Ea era într-un alt schimb şi el se schimbase recent în pijamaua lui de seară, imaculată la vedere şi de un verde atât de scânteietor, încât părea să îi fi orbit cerul organic de stele. Coincidenţă sau nu, dar intrară în sala de mese […]

Scroll to top